Evenimentul Zilei > International > Acțiunile anti-rasiste împotriva monumentelor, de neoprit. Statuia vandalizată a unui președinte american, mutată din New York
Acțiunile anti-rasiste împotriva monumentelor, de neoprit. Statuia vandalizată a unui președinte american, mutată din New York

Acțiunile anti-rasiste împotriva monumentelor, de neoprit. Statuia vandalizată a unui președinte american, mutată din New York

Controversata statuie a președintelui Theodore Roosevelt, care a stat timp de zeci de ani în fața Muzeului American de Istorie Naturală din New York, va fi mutată din motive rasiale.

Statuia lui Roosevelt a fost deteriorată de mai multe ori de-a lungul anilor, cel mai recent în această vară, când securitatea clădirii a informat poliția la câteva minute după miezul nopții că două persoane – o femeie și un bărbat – au stropit baza statuii de bronz cu vopsea înainte de a fuge.

Îndepărtarea statuii, care era amplasată acolo din 1940, are loc pe măsură ce monumentele unor figuri considerate acum rasiste sau controversate de către activiștii americani au fost îndepărtate din toată țara, ba chiar și ștere după anumite site-uri.

În special, astfel de statui au fost dărâmate în urma uciderii lui George Floyd de către polițiști. Întâmplarea a stârnit proteste la nivel național care au cerut și cer încetarea rasismului sistemic.

Statuile, apreciate în trecut, care au adus un omagiu unor oameni precum Cristofor Columb, Robert E. Lee și George Washington, s-au numărat printre cele îndepărtate sau deformate în timpul protestelor împotriva rasismului.

Deși nu a existat un număr oficial de statui demolate în ultimul an, Southern Poverty Law Center – citat de Daily Mail – a dezvăluit că 168 de simboluri confederale au fost eliminate în 2020, inclusiv 94 de monumente.

În luna iunie, Comisia de proiectare publică a orașului New York a votat în unanimitate pentru eliminarea statuii președintelui Theodore Roosevelt, după ce protestele și controversele din jurul sculpturii au escaladat.

Controversata statuie a celui de-al 26-lea președinte american își va găsi un nou amplasament la „Theodore Roosevelt Presidential Library Foundation” din Dakota de Nord. Biblioteca prezidențială Theodore Roosevelt, care urmează să se deschidă în Medora, Dakota de Nord, în 2026, și-a anunțat deja acordul încheiat cu orașul New York pentru un împrumut pe termen lung a operei de artă.

„Acest împrumut pe termen lung ar permite ca o parte importantă a colecției de artă a orașului să fie contextualizată în mod corespunzător și așteptăm cu nerăbdare să continuăm să lucrăm cu Biblioteca la următorii pași”, a declarat Vicki Been, viceprimarul orașului New York pentru locuințe și dezvoltare economică, potrivit unui comunicat.

 Istoria statuii președintelui Roosevelt 

Statuia lui Roosevelt a fost comandată de Consiliul de administrație al Memorialului Roosevelt din statul New York în 1929 și a putut fi admirată în fața Muzeului American de Istorie Naturală din anul 1940.

Piesa a fost sculptată de James Earl Fraser și intenționează să-l „sărbătorească pe Theodore Roosevelt ca naturalist devotat și autor de lucrări despre istoria naturală”, scrie pe site-ul muzeului, unde se și notează că tatăl lui Roosevelt, Theodore Roosevelt Sr., a fost unul dintre fondatorii muzeului.

Foto: Președintele Roosevelt, în timpul unui discurs de miting de campanie în 1900

Cu toate acestea, statuia a fost criticată pentru reprezentarea lui Roosevelt călare alături de un negru și de nativi americani, despre care criticii au spus că înseamnă o ierarhie rasială, în care Roosevelt se află mai sus decât celelalte două.

„În loc să îngropam o operă de artă tulburătoare, ar trebui să învățăm din ea”, a spus Theodore Roosevelt al V-lea, un descendent al fostului președinte.

Roosevelt a fost președinte între 1901 și 1909. Credea în superioritatea albilor și că săracii și criminalii ar trebui sterilizați pentru a preveni procrearea. El a scris în memoriile sale că soldații negri ar putea fi eficienți numai atunci când sunt conduși de ofițeri albi, potrivit  revistei Smithsonian. Acestea sunt considerate fapte anti-rasiale.

Foto: Președintele Roosevelt în timpul unui discurs de miting de campanie în 1900