Accident de ambulanță lângă Capitală

Accident de ambulanță lângă Capitală Sursa Foto: Arhiva EVZ

Încă un accident de ambulanță în România, de această dată în apropiere de Capitală.

O ambulanță a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov a fost implicată într-un accident rutier în zona localității Brănești, pe DN3.

Accident grav cu o ambulanță implicată

Pacienții nu pot fi în siguranță nici în ambulanțe. În urma impactului, trei persoane au fost rănite.

Inclusiv șoferul și un medic de pe ambulanță, precum și șoferul unui alt autovehicul implicat, au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.

Ne puteți urmări și pe Google News

Testele alcooltest efectuate asupra șoferilor celor trei autovehicule au avut rezultate negative, potrivit Știripesurse.

Situația ambulanțelor din România este degradantă din cauza infrastructurii rutiere

Ambulanță răsturnată - Sursa Foto: Arhiva EVZ

 

Un accident violent a avut loc pe 2 ianuarie 2024,  lângă Mall Plaza din București, la intersecția bulevardelor Brașov și Timișoara. Din primele informații, pacientul ar fi fost rănit. De asemenea, alte două persoane din mașina care a intrat în coliziune cu autospeciala salvării au fost transportate la spital.

Se pare că unul dintre cei implicați în accident a suferit un traumtism cranio-cerebral minor, iar o doamnă a suferit un traumatism minor la nivelul picioarelor.Cadrele medicale aflate în ambulanța răsturnată nu au fost rănite.

În prezent, calea de rulare a tramvaielor de pe ambele sensuri, atât de pe Timișoara cât și de pe Brașov sunt blocate. La fața locului s-au prezentat polițiști, pompieri și mai multe echipaje SMURD.

Pacienții care ar trebui salvați își pierd viața

Anul trecut, în octombrie, un tragic accident a avut loc în județul Tulcea, când o ambulanță privată din Ialomița a fost implicată într-un accident grav. În urma impactului violent dintre cele două autoturisme, pacientul din ambulanță și-a pierdut viața.

Autoritățile au primit o sesizare cu privire la producerea unui accident rutier pe DN22D, în zona dintre localitățile Măcin și Greci.

„În urma accidentului rutier a rezultat decesul pasagerului din ambulanță și rănirea conducătorului auto”, au transmis polițiștii.

Ulterior, șoferul ambulanței a fost supus unui test cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat că acesta nu consumase alcool. Cu toate acestea, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, deoarece accidentul a fost grav. Ca urmare a gravității accidentului, circulația a fost oprită în ambele sensuri pe DN22D. Traficul a fost deviat pe un drum forestier din apropiere.