ACCIDENT CUMPLIT! Trei oameni AU MURIT. Un copil a fost preluat de URGENȚĂ cu un ELICOPTER SMURD! IMAGINI ȘOCANTE
- Ionut Gogean
- 15 mai 2018, 16:20
Un accident de circulație grav a avut loc, marți, în județul Olt. Trei persoane și-au pierdut viața și alte două au fost grav rănite, după ce un taxi a intrat într-un stâlp, de pa marginea drumului.
Printre victime se află și un copil în vârstă de 12 ani, potrivit Gazetanoua.ro.
Elicopterul SMURD Craiova a intervenit de urgență pentru preluarea copilului.
„Din datele preliminare este vorba de un autoturism în care se aflau cinci persoane, două încarcerate. Acționează o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță“, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, potrivit aceleași surse.
Accidentul s-a petrecut pe DJ 542, unde traficul rutier este închis momentan.
Polițiștii desfășoară la fața locului cercetări pentru a determina cauzele în care s-a produs accidentul.