Accident cumplit pe DN6: o femeie a murit, prietena ei se zbate între viață și moarte
- Georgeta Petrovici
- 27 noiembrie 2017, 10:53
Accident cumplit de circulație, aseară, pe un drum național din județul Caraș-Severin: o femeie a murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în stare gravă, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un tir.
Potrivit reprezentanților Poliției Caraș-Severin, accidentul a avut loc pe DN6, în afara localității Domașnea. O femeie de 49 de ani, din Mehedinți, care conducea o mașină dinspre Caransebeș spre Orșova, a pierdut controlul volanului din cauza carosabilului umed. Mașina a pătruns pe contrasens, izbindu-se frontal de un tir care circula regulamentar, condus de un tânăr de 24 de ani. În urma impactului, femeia aflată la volanul mașinii a murit pe loc, iar pasagera aflată pe locul din dreapta a fost transportată în stare gravă la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.