Accident cu autocar în Columbia. Mai multe persoane și-au pierdut viața

Accident cu autocar în Columbia. Mai multe persoane și-au pierdut viațaSursă foto: X.com

Şoferul unui autocar și 16 liceeni cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani au murit duminică în urma unui grav accident rutier produs în nord-vestul Columbiei, în timp ce elevii se întorceau dintr-o excursie organizată pentru a sărbători absolvirea, potrivit AFP.

Un autocar cu liceeni a căzut într-o râpă din nord-vestul Columbiei

Elevii, originari din municipalitatea Bello, învecinată cu Medellín, se întorceau de la o plajă de pe coasta caraibiană a Columbiei. Grupul se afla într-o excursie organizată pentru a sărbători obținerea diplomei de absolvire, când a avut loc accidentul fatal.

Dimineaţa, autocarul a căzut aproximativ 40 de metri într-o râpă, dintr-un motiv încă nedeterminat, a declarat guvernatorul departamentului Antioquia, Andres Julian Rendon. Autorităţile continuă să investigheze circumstanţele producerii tragediei și starea victimelor.

Bilanț tragic după accidentul din Bello

Un supravieţuitor a povestit că dormea când a auzit ţipete, iar apoi nu şi-a mai amintit nimic, conform unei înregistrări video postate de guvernator pe Instagram. Incidentul s-a soldat cu moartea şoferului şi a 16 liceeni cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, potrivit declaratiilor un responsabil al municipalităţii Bello.

Mașină de poliție

Mașină de poliție. Sursa foto: dreamstime.com

Douăzeci şi doi de răniţi, dintre care trei în stare gravă, au fost transportaţi la spital, potrivit guvernatorului Andres Julian Rendon. Imagini difuzate de mass-media locală au arătat autocarul distrus în râpă şi salvatori acordând îngrijiri victimelor pe tărgi.

Președintele Petro a trimis condoleanțe familiilor îndoliate

Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a transmis condoleanțe familiilor care și-au pierdut rudele în accidentul din nord-vestul țării. O sursă din poliție a precizat pentru AFP că gherila ELN opera în zona tragediei, ceea ce a impus pompierilor și protecției civile să aplice măsuri speciale de securitate pentru intervențiile de salvare.

În 2024 Columbia a înregistrat, în medie, 22 de decese pe zi pe șosele. Statisticile reflectă gravitatea accidentelor rutiere în țară și contextul riscant în care se desfășoară intervențiile de urgență.

Ne puteți urmări și pe Google News