Accident CUMPLIT de autocar. Și-au pierdut viața 10 persoane și peste 20 au suferit RĂNI GRAVE

Accident CUMPLIT de autocar. Și-au pierdut viața 10 persoane și peste 20 au suferit RĂNI GRAVE

Zece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte cel puţin 20 au fost rănite în urma unui accident de autocat tragic, petrecut pe o autostradă din Bulgaria, în imediata vecinătate a Sofiei.

Autocarul, izbit în lateral de un alt autovehicul, s-a răsturnat şi pasagerii au rămas blocaţi în el, a afirmat la radioul public bulgar Gheorghi Atanasov, şeful companiei în gestiunea căreia se află vehiculul. Acesta asigura o legătură regulată între Sofia şi Marea Neagră, scrie Agerpres.

Bulgaria se află pe locul al doilea, după România, în ce priveşte numărul de morţi în accidente rutiere.

Recent, un accident cumplit a avut loc și în Neamț. O autoutilitară ce transporta zece persoane a plonjat în râul Bistrița. Nouă din cei zece oameni și-au pierdut viața. Din informațiile existente, toți lucrau la negru, la plantat de brazi și molizi. 

Ne puteți urmări și pe Google News