Acatistul Sfântului Andrei. Rugăciuni pentru credință, protecție și ajutor în căsătorie
- Maria Pană
- 5 aprilie 2026, 13:05
Sfântul Andrei. Sursa foto Captură videoSfântul Andrei, cunoscut drept cel care a creștinat poporul român este invocat inclusiv pentru protecția acestui neam. Acatistul lui se citește atunci când populația se află în stare de incertitudine.
Sfântul Andrei protejează pe români
Acatistul acestui Sfânt se poate citi pentru a cere ocrotirea României, dar și întărirea credinței creștine. Totodată Sfântul Andrei este cunoscut și pentru alungarea duhurilor necurate, izbăvirea fricii, primejdii și ajutor în căsătorie. Rugăciunea către el este una puternică mai ales că el a fost primul chemat la apostolat. De asemenea Sfântul este recunoscut drept un puternic apărător împotriva lucrărilor diavolești și a farmecelor.

Sfântul Andrei. Sursă foto: basilica.ro
Tradiția populară spune că Sfântul Andrei ajută și la găsirea unui partener pentru căsătorii trainice. Rugăciunea poate fi citită ori de câte ori creștinul se află în nevoie sau în jurul datei de 30 noiembrie când acesta este prăznuit.
Cel care a mers primul la Ioan Botezătorul
Sfântul Andrei este primul dintre apostoli care îndată ce a aflat de Ioan Botezătorul a mers la el pentru a se face ucenicul lui. În momentul în care Ioan a spus despre Iisus: ”iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii”, atunci, Andrei a decis să îl urmeze pe Hristos.
Tot el a fost cel care l-a dus pe fratele său, Simon, care ulterior a devenit Petru să îl cunoască pe Iisus. Cei doi l-au urmat pe Mântuitor și au devenit apostolii lui.
A murit crucificat
Sfântul Andrei și-a petrecut viața cutreierând pământul pentru a propovădui credința în Iisus Hristos. A făcut minuni și a făcut cunoscut cuvântul Domnului. Credința lui a zdruncinat din temelii cetățile prin care trecea și păgânii deveneau creștini. Până când a ajuns în cetatea Patrelor unde antipatul Egheat de la Roma numai ce se întorsese.
Acesta era un prigonitor de creștini, lucru pe care l-a făcut și în cetate. În cele din urmă a comandat și răstignirea Sfântului Andrei pe cruce. Și așa a ajuns Sfântul la Ceruri.