Astfel, conform independentajustitiei, un “abuz grosolan” al Elenei Rădescu a fost devoalat inclusiv printr-o hotărâre definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: „ancheta abuzivă pe care procurora Elena Rădescu (alături de colegul ei, procurorul Alexandru Chiciu) a făcut-o în anul 2002 împotriva judecătorilor Munteanu Traian şi Popa Adrian de la Tribunalul Bihor”.

“Antena3 a difuzat un material in seara zilei de 6 septembrie 2017 in care a prezentat un scurt interviu cu judecatorul Munteanu Traian.

Hotararea definitiva a ICCJ, insa, spune mult mai multe decat a putut spune judecatorul in acel interviu televizat.

Pe scurt, cei doi judecatori au fost acuzati si trimisi in judecata pentru luare de mita (20.000 de dolari) in baza unor denunturi facute de un inculpat si avocatul acestuia. Spusele inculpatului, ca a dat mita judecatorilor prin avocatul intermediar, au fost “intarite” de membri ai familiei sau de apropiati ai acestuia.

Curtea de Apel Cluj, ca instanta de fond, a desfiintat rechizitoriul, constatand o sumedenie de ilegalitati comise de procurori in faza de urmarire penala si-i achita pe cei doi judecatori pe motiv ca “fapta nu exista”.

Parchetul a facut recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care, prin Decizia nr. 6883 din 24 noiembrie 2006, data in dosarul 48/33/2003, a respins recursul parchetului si a mentinut achitarea data de Curtea de Apel Cluj. Hotararea definitiva a ICCJ poate fi accesata aici.

In hotararea definitiva din 2006 ICCJ a retinut o serie de ilegalitati si abuzuri facute de procuroarea Elena Radescu, abuzuri care, parca, prevesteau abuzurile pe care le vedem facute in zilele noastre de catre DNA.

Ce abuzuri a facut procuroarea Elena Radescu, asa cum reiese din hotararea definitiva a ICCJ

Pe durata urmaririi penale, procuroarea Elena Radescu nu doar ca le-a incalcat judecatorilor Munteanu Traian si Popa Adrian dreptul la aparare si a strans impotriva lor probe nelegal, cu incalcarea normelor Codului de procedura penala, insa, in incercarea de a face ca acestia sa fie condamnati pe nedrept,procuroarea Elena Radescu a si ascuns probe din dosar care ii disculpau pe cei doi judecatori.

Pentru referinta, prezentam fragmentul din decizia ICCJ unde se face vorbire despre abuzurile facute de procuroarea Elena Radescu impotriva celor doi judecatori:

“Conform art.1 din Codul de procedura penala roman, scopul procesului penal iI constituie constatarea la timp si in mod complet a […] care constitutie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor precum si la educarea cetatenilor in spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege.

In desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului.

Legea obliga organele de urmarire penala si instantele de judecata sa aiba rol activ si pe intreg cursul procesului penal sa respecte dreptul de aparare garantat de stat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in procesul penaL

Orice persoana, bucurandu-se de prezumtia de nevinovatie, este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale, printr-o hotarare penala definitiva. Invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia.

Vinovatia nu se poate stabili decat in cadrul juridic procesual-penal, cu probe, sarcina administrarii acestora revenind organului de urmarire penala si instantei judecatoresti.

Probele trebuie sa fie concludente si utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte sa creeze macar presupunerea rezonabila ca ceea ce probeaza corespunde adevarului.

Legea opreste categoric a se intrebuinta violente, amenintari ori alte mijloace de constrangere, precum si promisiuni sau indemnuri, in scopul de a obtine probe.

Raportand continutul recursului Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, motivele invocate, la actele si probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, Curtea constata ca recursul declarat impotriva sentintei penale nr.64 din 28 iulie 2006 a Curtii de Apel Cluj nu este fondat si ca va trebui respins, ca atare, mentinandu-se astfel, hotararea atacata, care este temeinica si legala.

In cazul invinuirii unor magistrati, judecatori sau procurori, care judeca alte persoane, infractori ori, chiar, numai justitiabili, de comiterea unor infractiuni grave, cum sunt si infractiunile de luare de mita si favorizarea infractorului, probele trebuie sa fie serioase, credibile, de natura a da certitudine asupra situatiilor de fapt relatate. Judecatorilor si procurorilor, persoane carora oricand li se pot inscena procese, diverse invinuiri, de catre cei judecati, ori de alte persoane interesate, de rea-credinta, trebuie sa li se acorde o mare atentie.

Unor astfel de persoane nu li se poate retine comiterea unor infractiuni, pe baza declaratiilor unor inculpati, a sotiilor sau rudelor acestora si nici, chiar, pe baza declaratiilor unor avocati nu de putine ori, purtatori ai intereselor, nu totdeauna legitime, ale clientilor lor. Or, in speta, probele stranse in cursul urmaririi penale, n-au fost confirmate de cercetarea Judecatoreasca, nedovedindu-se, in mod cert, ca autorii infractiunilor sunt inculpatii si nici ca faptele au existat in realitate.

In timpul cercetarii judecatoresti, au fost gasite in alt dosar, respectiv in dosarul nr.138/P/2002 al Parchelului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, privind pe fostul procuror Lele Alexandru, o declaratie a martorului Negrutiu Lucian Dan si un proces verbal de confruntare intre acesta si Stiube Viorel, ambele din ziua de 6 iunie 2002.

In declaratia din data de mai sus, martorul Negrutiu Lucian sustine ca nu este adevarat ca el ar fi primit de la Stiube Viorel suma de 20.000 USD, pentru a o remite judecatorului Munteanu Traian si nici macar sa fi avut loc vreo astfel de discutie.

Existand, astfel, contradictii intre denuntul lui Stiube Viorel si declaratia martorului Negrutiu Lucian, cum era si firesc, s-a procedat, in aceeasi zi, la confruntarea celor doi, dar Negrutiu Lucian si-a mentinut sustinerile.

Desi aceste doua probe erau esentiale in rezolvarea cauzei privind pe inculpati, venind sa infirme afirmatiile denuntatorului Stiube, ale sotiei acestuia Siiube Maria si a altor martori, apropiati de familia acestuia si, deci, interesati in cauza, in mod cu totul paradoxal, nu sunt puse in dosarul cauzei ci in dosarul nr.138/P/2002 al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, privind pe fostul procuror Lele Alexandru, instrumentat de aceeasi procuroare Radescu Elena, impreuna cu procurorul Alexandru Chiciu.

La dosarul cauzei de fata a fost pus numai denuntul avocatului Negrutiu Luciandin 6 iunie 2006 dat in fata procurorului Elena Radescu, denunt cu continut similar, cu al inculpatului Stiube Viorel, prin aceasta ingradindu-se inculpatilor accesul la toate probele dosaruiui si incalcandu-li-se dreptul la aparare si la un proces echitabil.

Pe baza probelor administrate de inculpati, prima instanta a constatat si faptul ca la dosar nu s-a depus si declaratia martorului Negrutiu Lucian din 6 iunie 2002, retinuta in dosarul de casa al parchetului, fila 117, declaratie esentiala pentru apararea inculpatilor pentru ca prin ea martorul neaga ca ar fi primit de la Stiube Viorel suma de 20.000 USD, pentru a o remite inculpatului Munteanu Traian sau altei persoane, precum si ca ar fi avut loc vreo discutie, in acest sens.

[…] legii, toate probele, atat cele in defavoarea cat si in favoarea inculpatului trebuie stranse de organul de urmarire [penala si trebuie sa fie] puse in dosar, pentru a putea fi verificate public, […], oral, si contradictoriu, aceasta proba nu a fost remisa [instantei] si nici vreunuia dintre inculpati, punandu-i astfel in imposibilitatea de a lua la cunostinta de toate actele de urmarire penala si de a se apara eficient.

Analiza facuta de judecatorii fondului in sentinta sub aspectul succesiunii declaratiilor si autodenunturilor facute de Negrutiu Lucian si Stiube Viorel, ca si a imprejurarilor in care parchetul a obtinut de la Negrutiu Lucian denuntul cu privire la presupusa infractiune de luare de mita comisa de inculpati, contrar sustinerilor Parchetului, din recurs, demonstreaza precaritatea asa-zisului probatoriu, care ar demonstra vinovatia inculpatilor si, chiar, o lipsa de profesionalism, daca nu chiar o usurinta in valorizarea probelor, folosindu-se in inculparea inculpatilor, desi, acestea, n-au coerenta si credibilitatea care sa le faca apte a proba vinovatia inculpatilor.

Numeroasele incalcari ale normelor procesual-penale de catre organul de urmarire penala, pe larg analizate in hotararea primei instante, dintre care aratam, pe langa cele deja enuntate, administrarea de probe cu lipsa principiului contradictorialitatii, in faza unor asa zise cercetari prealabile, fara stiinta inculpatilor si fara a li se asigura posibilitatea de a-si exercita dreptul de aparare, nelamurirea contradictiilor numeroase dintre asa-zisele probe, folosirea unor promisiuni, pentru obtinerea de probe de vinovatie, subaprecierea cadrului procesual penal, instituit de Codul de procedura penala si obtinerea unor asa zise probe, in afara acestui cadru, cum este asa-numitul autodenunt al inculpatului Popa Adrian, sunt tot atatea elemente ce loveste probele acuzarii de nulitate, facandu-le inapte de a putea sustine vinovatia inculpatilor.

Prin modul lor de administrare, Curtea apreciaza ca, in cadrul ansamblului urmaririi penale, nu sunt apte sa realizeze scopul procesului penal, asa cum acesta este reglementat, nu sunt de natura sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, incurajand abuzul si arbitrariul in instrumentarea cauzelor penale. Contrar cerintelor reglementarii procesului penal, ele nu sunt de natura a asigura, in conditiile legii, aflarea adevarului, incalca principiul legalitatii procesului penai si compromite increderea pe care cetatenii trebuie sa o aiba in justitie si in spiritul legii.

In sfarsit, omologarea de catre Inalta instanta a cererilor formulate de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj, prin recursul declarat, ar insemna si o incalcare a normelor si jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, in conceptia careia procesul rezonabil la care are dreptul orice cetatean trebuia sa se bazeze pe principiul preeminentei dreptului, a tuturor normelor legale, nefiind de admis folosirea probelor obtinute in afara cadrului juridic legal.

In raport cu cele aratate, Inalta Curte de Casatie si Justitie va trebui sa priveasca recursul declarat de Parchetul de pe Ianga Curtea de Apel Cluj, impotriva sentintei penale nr.64 din 28 iulie 2006 a Curtii de Apel Cluj, privind pe inculpatii Munteanu Traian si Popa Adrian ca nefondat si sa-l respinga, ca atare, in baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedura penala, mentinand, astfel, hotararea atacata”, se arată pe blogul independentajustitiei.

Elena Rădescu a fost procuror DNA şi în prezent activează la Inspecția Judiciară (IJ). Despre Rădescu,  jurnaliștii de la luju.ro au scris că a intoxicat opinia publică cu un raport personal înaintea prezentarii rezultatelor oficiale ale controlului IJ de la DNA. Potrivit surselor citate, Rădescu i-a acuzat pe magistraţii care au făcut controlul că i-au făcut pe procurorii din subordinea Laurei Codruţa Kovesi (n.r. – şefa DNA) să plângă, la propriu. Fosta procuroare DNA Elena Rădescu a reclamat mai multe presupuse nereguli, cum ar fi prelungirea nejustificată a controlului de la DNA, dar şi pretenţia unor inspectori de a avea acces la conţinutul unor dosare, precum şi atitudinea dură a inspectorilor, care i-ar fi determinat pe unii procurori DNA să plângă.