Moartea lui Shekau fusese deja anunţată de două ori din 2009 de surse din domeniul securităţii, dar niciodată în mod oficial de către armată.

Un şef islamist care ''acţiona sau pretindea în înregistrări video că este Abubakar Shekau, decedat de ceva vreme, personaj excentric cunoscut drept şeful grupului '' Boko Haram, a fost și el ucis în lupte cu militari în nord-estul Nigeriei, a declarat purtătorul de cuvânt naţional al armatei, generalul Chris Olukolade.

Purtătorul de cuvânt n-a făcut nici o precizare concretă, ci doar sugestii, referitoare la moartea adevăratului Abubakar Shekau, dar acum câteva luni un lider al serviciilor secrete nigeriene declara că „adevăratul Shekau este mort”.

Olukolade a mai prezentat jurnaliștilor o înregistrare video în care apare cadavrul unui militant islamist a cărui figură seamănă cu personajul Shekau, cel mai probabil interpretat de sosia sa.

Grupul islamist Boko Haram întreprinde din 2009 o insurecţie sângeroasă armată în nord-estul Nigeriei. El a comis numeroase atentate în marile oraşe ale ţării, îndeosebi în capitala administrativă Abuja. Armata pare neputincioasă în ce priveşte oprirea insurecţiei grupului islamist, care controlează zone întregi din nord-estul ţării. Peste 2000 de oameni au murit numai anul acesta în confruntările cu Boko Haram.

BBC mai scrie că aproape 300 de combatanți ai Boko Haram s-au predat armatei nigeriene după eliminarea lui Shekau, citând tot surse oficiale de la Abuja. Corespondenții străini în Nigeria susțin însă că este imposibil de verificat acuratețea informației potrivit căreia Shekau este mort. Liderul Boko Haram a mai fost declarat mort de două ori, în 2009 și 2013, informație care s-a dovedit ulterior falsă.

 

Te-ar putea interesa și: