A reapărut „Metoda Maradona”. Vânzătoarele au fost păcălite la bani
- Simona Ionescu
- 8 octombrie 2025, 16:39
bani / sursa foto: dreamstime.comInfractorii s-au întors la metodele din trecut ale găștilor interlope. Au repărut hoții care smulg lănțișoarele femeilor de la gât, le taie gențile în autobuz, se fură din subsoluri și din case, escrocheriile se desfășoară după scenarii din trecut. Acum, polițiștii au constat că a reînviat și „Metoda Maradona”.
În anii 90, când s-a dat drumul legal la schimbul de valută, au apărut și țeparii, maradoniștii. Așa li se spunea indivizilor care stăteau în fața caselor de schimb valutar, îndemnându-i pe români să schimbe la ei dolarii sau mărcile, fiindcă dau un preț mai avantajos. După ce lua din mâna cumpărătorului leii, se făcea că-i numără, dar de fapt îi schimba cu un teanc de hârtii. Doar deasupra puneau 1-2 bancnote reale. Apoi, maradonistul striga „Poliția”, ca semn de alarmare, și fugea. Păgubitul avea să constate apoi că a fost păcălit.
De-a lungul anilor 2000, metoda Maradona a suferit transformări. Ca să-i lase fără bani pe concetățeni, interlopii se deghizau în polițiști care fie luau șpăgi grase, fie le confiscau banii și le dădeau în schimb bancnote false sau hârtii tăiate.
Iată că acum, polițiștii din Secția 5, din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au prins un bărbat în vârstă de 54 de ani, bănuit de comiterea a două fapte de înșelăciune, în formă continuată. Metoda Maradona , în variantă nouă, a fost aplicată de data aceasta unor vânzătoare, căci magazinul reprezintă un mediu mai liniștit și mai sigur decât străzile de odinioară.
Ce spune Poliția despre cazul maradonistului
„În cursul lunii octombrie 2025, la nivelul Secției 5 Poliție au fost înregistrate două plângeri din partea unor persoane vătămate, care au reclamat faptul că au fost înșelate în împrejurări similare, în incinta unor unități comerciale din Sectorul 1.
În urma investigațiilor desfășurate, a fost identificat un mod de operare repetitiv, prin care bărbatul ar fi indus în eroare angajatele unor puncte comerciale, sub pretextul schimbării unor bancnote de valoare mare în unele mai mici, reușind să sustragă sume de bani, prin simularea unui schimb legitim și profitând de neatenția personalului.
La data de 7 octombrie 2025, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele bănuitului, acesta fiind depitat și condus la audieri.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 8 octombrie 2025, să fie prezentat magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 5 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (două acte materiale)”.
Cum acționa infractorul de 54 de ani
Polițiștii au descris și cum a comis infractorul faptele de înșelăciune. Bărbatul, la 54 de ani, nu li s-a părut suspect vânzătoarelor și nici nu se gândeau că poată deveni victime prin acest procedeu de manevrarea banilor. Și totuși... Iată relatarea faptelor de către polițiști!
„La data de 16 septembrie 2025, în jurul orei 14.00, bănuitul s-a prezentat într-o farmacie din Sectorul 1, solicitând angajatei să îi schimbe două bancnote de 500 de lei în bancnote de valoare mai mică.
După ce a primit suma corespunzătoare, în timp ce simula verificarea banilor, acesta ar fi sustras 400 de lei, fără ca victima să observe, apoi a afirmat că s-a răzgândit și a cerut să îi fie returnate bancnotele inițiale. Angajata i le-a înmânat, fără a realiza că o parte din bani a fost deja însușită de către bărbat.
La data de 1 octombrie 2025, în jurul orei 16.30, în timp ce se afla în incinta unui magazin din același sector, autorul a aplicat aceeași metodă: a solicitat schimbarea a două bancnote de 500 lei, primind suma în bancnote mai mici.
Profitând de neatenția angajatei și prin manevre rapide, acesta ar fi sustras 500 de lei din suma primită, după care a cerut returnarea bancnotelor mari, sub pretextul că nu mai dorește schimbul. În acest mod, și-ar fi însușit pe nedrept suma respectivă, fără ca persoana vătămată să realizeze în acel moment lipsa.
Sfaturi pentru a nu fi păcăliți
Pentru a evita să fiți victima unei astfel de infracțiuni, Poliția Capitalei recomandă următoarele:
- Evitați manipularea simultană a mai multor sume de bani (ex: bani predați + bani returnați) fără a finaliza schimbul anterior.
- Nu returnați bancnotele oferite de client (inițial) înainte ca suma intermediară să fie verificată și restituită integral.
- Dacă o persoană solicită un schimb și ulterior „se răzgândește”, verificați vizual și fizic toate sumele implicate înainte de a face restituirea.
- Evitați graba sau presiunea de a încheia rapid o tranzacție de schimb — acestea pot fi intenționat induse de autor pentru a crea confuzie.
- Dacă observați gesturi suspecte în timpul numărării (mișcări rapide, întoarceri cu spatele, dorința de a reține banii un timp), opriți procesul și solicitați reluarea verificării în fața dvs.
În cazul în care sunteți victime sau martori ai unor astfel de fapte, sesizați imediat Poliția, apelând numărul unic de urgență 112 sau adresați-vă celei mai apropiate secții de poliție”.