PDL i-a trântit uşa-n nas lui Mitică Dragomir, plecat din PRM cu gândul să candideze la parlament din partea democrat-liberalilor.
Liderii democrat-liberali au respins, ieri, candidatura sub sigla PDL, la alegerile parlamentare, a fostului PRM-ist Dumitru Dragomir, după ce Cătălin Avramescu, şeful Cancelariei prezidenţiale, i s-a opus vehement.
Democrat-liberalii l-au lăsat pe Mitică de la Ligă pe tuşă, închizându- i gura lui Gheorghe Ştefan - „Pinalti“, liderul de la Neamţ care îi aranjase şi un colegiu uninominal în zona Roman.
Vânt de refuz dinspre Cotroceni
„Mitică Dragomir nu este nici membru al PDL, şi nici nu va candida din partea PDL“, s-a arătat ferm preşedintele PDL, Emil Boc, la finalul şedinţei conducerii democrat- liberale. El a refuzat însă să facă publice şi motivele pentru care PDL nu vrea să-l „adopte“ pe fostul PRM-ist şi a evitat să vorbească despre contextul în care s-a tranşat subiectul. „Nu simţim nevoia de lămuriri suplimentare“, a retezat scurt Boc orice fel de precizare.
Chiar dacă Boc a negat că decizia Biroului Permanent Naţional ar avea legătură cu declaraţia lui Avramescu, care a afirmat că se retrage din partid dacă intră Dragomir, surse democrat-liberale susţin că „ameninţarea“ venită dinspre Cotroceni a cântărit greu. În plus, Gheorghe Ştefan, care şi-a asumat oferta făcută lui Mitică Dragomir, s-a trezit în şedinţa de ieri fără susţinere inclusiv în aripa liberală, deşi, în urmă cu câteva zile declara că a vorbit cu liderii de la centru şi „au fost de acord“.
Adversarii intrării lui Dragomir în PDL, între care s-a aflat, potrivit surselor citate, inclusiv Emil Boc, au ţinut în schimb o întreagă pledoarie despre minusurile de imagine pe care le-ar aduce partidului cooptarea şefului LPF, dincolo de beneficiile financiare.
„Pinalti“, consolat cu candidatura Monei Muscă
Răsturnarea candidaturii lui Mitică Dragomir nu i-a picat însă bine lui „Pinalti“, aflat „pe val“ în partid după alegerile locale. „Nu mai am nimic de comentat“, a spus el, plecând iritat de la şedinţă.
Gheorghe Ştefan a fost însă „consolat“ pentru moment de liderii de la Bucureşti cu o posibilă candidatură a Monei Muscă într-un colegiu din Neamţ, dacă şi ea va dori acest lucru.
„Eu personal nu mă opun candidaturii Monei Muscă. Am mai spus că am o slăbiciune pentru dânsa de pe vremea când colaboram în parlament“, a susţinut deschis Boc intenţia de cooptare a fostei liberale în PDL, cu precizarea că se aşteaptă „momentul“ pentru discuţii concrete.
Gheorghe Ştefan i-a propus recent Monei Muscă un colegiu de deputat în zona Bicaz, aşteptând încă un răspuns din partea ei. Candidaturii Monei Muscă sub sigla PDL, o variantă pe care o ia în calcul şi filiala Bucureşti, i se opune însă deocamdată Elena Udrea.
REPLICĂ „Că-Cătălin Avramescu ăsta nu latră singur, de capul lui“
Dumitru Dragomir era ieri în expectativă. „După ce am plecat din PRM, trebuia să mă duc la PDL. Dar nu din proprie iniţiativă. M-a chemat Gheorghe Ştefan, cică voia să-l bat la alegeri pe unul tare de la Roman... Eu aş fi vrut să candidez la Olt, că-i mai aproape de sufletul meu. Dar când am văzut că latră Că- Cătălin Avramescu ăsta, miam dat seama că nu latră singur, de capul lui. Şi am aşteptat“.
„Corleone“ şi-a delimitat clar simpatiile: „Eu am avut afinităţi faţă de Băsescu şi de Videanu. Nu cu Boc. Nu m-am dus să mă rog. Propunerea a venit de la Ştefan“. Vulpe bătrână, cu şcoala vieţii, cum se autocaracterizează, Dragomir concluzionează: „Acum stau şi-aştept, nu mă grăbesc. Am sorţi mai mari de izbândă ca independent. M-aş duce să concurez cu Cătălin Avramescu ăsta, să vedem! Pe cine alege lumea? Pe el sau pe mine? Dar eu am o vorbă: «În viaţă nu trebuie să dai în câini, că nu ştii ce stăpâni au!»“. (Matei Udrea)
EXCLUS
Duţu: „Boc n-are bărbăţie în el“
Conducerea PDL a decis ieri, cu doar două voturi împotrivă (al lui Ioan Oltean şi Cezar Preda), excluderea din partid a deputatului de Constanţa, Stelian Duţu, din cauza „prejudiciilor de imagine“ aduse PDL. Lui Duţu i se reproşează, potrivit lui Emil Boc, că a făcut declaraţii potrivnice partidului şi „a incitat“ la crearea unor „curente“. În replică, Duţu spune că e găsit ţap ispăşitor pentru revolta recentă de la Constanţa, „pentru care Boc este principalul vinovat“, şi că ceea ce a dus de fapt la înlăturarea sa a fost un interviu recent în „Jurnalul Naţional“, în care critica politica actualei conduceri.
„E o continuare a demersului lui Emil Boc, care nu are niciun fel de bărbăţie şi demnitate în el. Pe 17 aprilie, la ora 21.00, m-a sunat şi mi-a spus că cine face declaraţii care îl supără pe preşedintele României n-are ce să caute în acest partid“, îşi explică Duţu înlăturarea.