A murit „tovarăşul Duch”, cel mai nemilos torționar. A ucis zeci de mii de oameni

A murit „tovarăşul Duch”, cel mai nemilos torționar. A ucis zeci de mii de oameni

Kaing Guek Eav, cunoscut ca „tovarăşul Duch”, a murit miercuri, la vârsta de 77 de ani, într-un spital din Phnom Penh, transmite CNN.

El executa o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii, ca responsabil de uciderea şi torturarea a mii de deţinuţi în timpul regimului khmerilor roşii din Cambodgia, condus de dictatorul Pol Pot.

Moartea lui Duch a fost anunţată pe Twitter de un purtător de cuvânt al Tribunalului pentru Khmerii Roşii.

Oficial de rang înalt în timpul dictaturii comuniste, Duch a condus închisoarea Tuol Sleng S-21 din capitala cambodgiană, celebră pentru tortură, unde au fost ucişi cel puţin 14.000 de deţinuţi. În total, regimul khmerilor roşii a omorât prin execuţii, boli, foamete şi muncă silnică cel puţin 1,7 milioane de oameni, adică aproape un sfert din populaţia Cambodgiei. Multe victime erau intelectuali sau profesionişti calificaţi, consideraţi contrarevoluţionari de conducerea comunistă care intenţiona să impună, prin măsuri nemiloase de inginerie socială, o societate exclusiv agrară.

Duch a fost primul comandant khmer roşu condamnat de un tribunal înfiinţat în 2006 cu sprijinul de ONU, pentru crime de război, crime împotriva umanităţii şi încălcări grave ale Convenţiei de la Geneva, din 1949. Procesul a început în 2007, după un deceniu de negocieri între Naţiunile Unite şi Cambodgia. Sentinţa a fost pronunţată în 2010, iar după apelul lui Duch, a urmat în 2012 condamnarea pe viaţă.

La apel, Duch a susţinut că nu a făcut altceva decât să execute ordinele conducerii khmerilor roşii. Convertit între timp la creştinismul neoprotestant, el şi-a cerut iertare de la familiile victimelor sale.

În 2018, după aproape patru decenii de la căderea lui Pol Pot, tribunalul - Camerele Extraordinare ale Curţilor din Cambodgia (ECCC) - a stabilit că regimul khmerilor roşii este vinovat de genocid.

Fost profesor, Duch a ajuns comandantul Santebal, poliţia secretă care răspundea de securitatea internă şi conducea lagărele de concentrare.

Fostul liceu Tuol Sleng a fost transformat în închisoare secretă, cu numele de cod S-21, deţinuţii - bărbaţi, femei şi chiar copii - erau legaţi cu cătuşe de paturi de fier şi torturaţi înainte de a fi omorâţi în bătaie, au arătat procurorii ECCC. Puţini din cei închişi acolo au scăpat; mulţi s-au sinucis, la fel ca zeci de mii de deţinuţi din Câmpurile Morţii de la Choeung Ek.

Închisoarea a fost transformată în memorial pentru documentarea ororilor regimului khmerilor roşii. Una din clădiri a fost păstrată exact în starea în care au găsit-o la începutul lui 1979 trupele vietnameze care au invadat Cambodgia; s-au păstrat chiar şi petele de sânge de pe pardoseli şi instrumentele de tortură lăsate pe cadrele metalice ale paturilor. Într-o altă clădire sunt expuse fotografii alb-negru ale victimelor, făcute de călăi.

Ne puteți urmări și pe Google News