A murit omul care l-a făcut cunoscut pe Arnold Schwarzenegger. Charles Gaines avea 84 de ani
- Bianca Ion
- 22 iulie 2026, 20:04
Arnold Schwarzenegger. Sursă foto: Facebook
Charles Gaines, autorul volumului „Forme de oțel” și unul dintre oamenii care au contribuit la lansarea lui Arnold Schwarzenegger în atenția publicului și la Hollywood, a murit pe 21 iulie, la vârsta de 84 de ani. Actorul a anunțat vestea pe rețelele sociale și i-a adus un omagiu celui pe care l-a numit „un prieten de o viață”, potrivit Deadline.
A murit omul care l-a făcut cunoscut pe Arnold Schwarzenegger
Charles Gaines, scriitorul care a făcut cunoscută publicului larg lumea culturismului profesionist și a contribuit la începuturile carierei lui Arnold Schwarzenegger, a murit pe 21 iulie. Avea 84 de ani. Vestea a fost anunțată de Schwarzenegger printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale. Actorul și fostul culturist l-a descris pe Gaines drept „un prieten de o viață” și a vorbit despre rolul pe care acesta l-a avut în parcursul său profesional.
Charles Gaines s-a născut pe 6 ianuarie 1942, în Jacksonville, Florida, și și-a petrecut copilăria și adolescența în Birmingham, Alabama.
A început să practice culturismul în adolescență, iar mai târziu și-a urmat pasiunea pentru scris. A obținut o diplomă de licență la Birmingham-Southern College și un masterat în scriere creativă la Universitatea din Iowa. De-a lungul carierei, Gaines a publicat peste 25 de cărți și a colaborat cu mai multe publicații, printre care Harper’s, GEO, Sports Illustrated, Town & Country, Playboy și Outdoor Life.
Cartea care a schimbat imaginea culturismului
Charles Gaines a devenit cunoscut în special datorită bestsellerului de non-ficțiune „Forme de oțel”, publicat în 1974. Volumul prezenta lumea culturismului profesionist și a fost ulterior adaptat într-o docudramă cu același nume, lansată în 1977.
Producția urmărea rivalitatea dintre Arnold Schwarzenegger și Lou Ferrigno pentru titlul de Mr. Olympia. Filmul a fost scris și narat de Gaines și regizat de George Butler și Robert Fiore. Documentarul este considerat una dintre producțiile care au adus culturismul profesionist, dar și pe Schwarzenegger, în atenția publicului larg.

Charles Gaines. Sursă foto: Facebook
Omagiul transmis de Arnold Schwarzenegger
În mesajul publicat după moartea scriitorului, Arnold Schwarzenegger a vorbit despre pasiunea acestuia pentru aventură și despre curiozitatea care l-a însoțit întreaga viață.
„A escaladat munți, a străbătut ținuturi înghețate, a pescuit și a vânat pe aproape fiecare continent, scriind despre fiecare aventură într-un mod care a cucerit inimile și mințile oamenilor. Era interesat de tot — iar entuziasmul lui era contagios”, a scris Schwarzenegger despre Gaines în postarea sa.
Actorul a arătat că interesul lui Gaines pentru culturism a contribuit decisiv la transformarea unui sport de nișă într-un fenomen cunoscut de milioane de oameni.
„Sunt norocos că a fost mereu în căutare de noi frontiere, pentru că așa m-a găsit pe mine și sportul nostru de nișă, culturismul. Așa m-au lansat cartea și filmul Pumping Iron în atenția tuturor — el a scris acea carte, a lucrat neobosit la documentar și a făcut cunoscut culturismul pentru milioane și milioane de oameni. Tot așa am puns piciorul la Hollywood cu primul meu rol important în Stay Hungry — un film scris tot de Charles.”
Charles Gaines a contribuit și la debutul lui Arnold Schwarzenegger în cinematografie
Filmul Moştenitorul din Alabama (Stay Hungry) a fost realizat după romanul cu același nume publicat de Charles Gaines în 1972. Scriitorul și-a adaptat cartea pentru ecran în 1976, iar producția l-a avut în rolul principal pe Jeff Bridges.
Acesta interpreta un tânăr bogat și lipsit de griji care ajunge implicat într-un plan al mafiei de a cumpăra o sală de sport pentru a transforma terenul. Arnold Schwarzenegger a jucat rolul culturistului vedetă al sălii, aceasta fiind una dintre aparițiile care i-au deschis drumul către o carieră importantă la Hollywood.
A contribuit la inventarea paintballului
Dincolo de activitatea sa literară, Charles Gaines este creditat și cu inventarea jocului de echipă paintball, la începutul anilor ’80. Ideea a apărut în urma unei discuții purtate cu Hayes Noel, un comerciant de pe Wall Street, despre instinctele de supraviețuire ale oamenilor crescuți în oraș, în comparație cu cei obișnuiți cu vânătoarea, pescuitul și viața în natură.
Gaines locuia la acel moment la o fermă din New Hampshire și a imaginat un joc de supraviețuire în care erau folosite bile cu vopsea destinate marcării oilor. Prima partidă a fost organizată în iunie 1981, în pădurile aflate pe proprietatea sa.
Charles Gaines a fost căsătorit din 1963 cu artista Patricia Ellisor Gaines. Scriitorul lasă în urmă soția și cei trei copii ai lor, Latham, Greta și Shelby Gaines.