Doliu în lumea artistică. A murit o legendă a muzicii lăutărești

Doliu în lumea artistică. A murit o legendă a muzicii lăutărești Doliu. Sursa Foto: Arhiva EVZ

A murit Neluță Neagu, unul dintre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți artiști de muzică lăutărească de la noi. Lansat înainte de 1989, Neluță Neagu a avut o influență importantă asupra acestui curent muzical.

Neluță Neagu s-a stins din cauza unor probleme de sănătate. Cunoscutul lăutar a suferit o intervenție chirurgicală, în urmă cu câteva luni, și se afla ăn perioada de recuperare.

A murit un mare lăutar

Moartea renumitului lăutar a întristat toată lumea artistică. Neluță Neagu, unul dintre cei mai mari artiști de muzică lăutărească a murit din cauza unor probleme grave de sănătate. Artistul, apreciat de o țară întreagă, a avut nevoie de o intervenție chrirugicală, la finalul anului trecut.

Operația a trecut cu bine, iar Neluță Neagu se afla în perioada de recuperare post-operatorie. El nu a reușit să supraviețuiască și, din nefericire, a murit în urmă cu puțin timp.

Ne puteți urmări și pe Google News

De menționat că artistul care a murit a fost diagnosticat cu Covid-19 în timpul pandemiei. Atunci situația sa a fost dintre cele mai grave și a avut nevoie de mască de oxigen. Chiar și așa, boala a lăsat urme în organismul său.

„Aveți grija de voi toți lăutarii. Nu mi-a venit să cred aşa ceva ce răutăcios e covidul ăsta. Feriți-vă! Mai fac un apel pentru toți cei la care trebuia să cânt, ăsta e necazul fraților rugați-vă și pentru mine”, spunea artistul la vremea respectivă.

Neluță Neagu și-a pierdut soția Săptămâna Mare

Înainte de sărbătorile de Paște, anul trecut,lăutarul Neluță Neagu a primit o lovitură foarte grea. Soția sa, Carmen Stăncioiu, a murit pe 4 aprilie 2023. Pentru artist, viața nu a mai fost la fel după aceată pierdere. Astfel, nu este exclus ca singurătatea și dorul de femeia cu care a împărțit viața să-i fi grăbit sfârșitul.

Cei doi au trăit o poveste de dragoste care s-a întins pe parcursul mai multor ani, legătura dintre ei fiind foarte puternică. Acest lucru a fost confirmat de mai toți apropiații lăutarului care a murit.

A murit Neluță Neagu

Neluță Neagu Sursa foto: Facebook

A murit o legendă a muzicii lăutărești

Moartea lui Neluță Neagu i-a afectat pe mai toți artiștii muzicii lăutărești din România. Apreciat drept unul dintre cei mai longevivi lăutari, Neluță Neagu a avut o influență importantă asupra curentului manelelor. În aceste condiții, mai mulți maneliști cunoscuți, între care Florin Salam, Costel Biju, dar și alții, din generațiile mai tinere, au ținut să-i aducă un omagiu. Neluță Neagu era cunoscut pentru spectacolele sale.

Pe pagina de Facebook a cunoscutului artist au curs sute de mesaje de condoleanțe. Printre cei care și-au exprimat regretul se numără și Tzancă Uraganu.