A întâlnit o fiinţă angelică. Dovada că Raiul există? Mărturisirile unui NEUROCHIRURG | VIDEO

A întâlnit o fiinţă angelică. Dovada că Raiul există? Mărturisirile unui NEUROCHIRURG | VIDEO

Dr. Eben Alexander a fost în ultimii 25 de ani neurochirurg universitar, lucrând timp de 15 ani la Brigham & Women si la Spitalul pentru copii din Boston al Facultatii de Medicină Harvard.

Doctorul s-a îmbolnăvit de o forma foarte gravă de meningită în 2008 şi timp de şapte zile a fost în moarte clinică. Cu ajutorul medicilor de la spitalul din Virginia, SUA, a reuşit să îşi revină. Potrivit spuselor sale, cât timp corpul lui a zăcut în coma, Alexander a călătorit dincolo de această lume şi a întâlnit o fiinţă angelică. Aceasta l-a călăuzit în cele mai depărtate tarâmuri ale existenţei superfizice: „Acolo m-am întâlnit şi am vorbit cu sursa Divină a Universului însuşi”.

Un cântec

Patru ani mai târziu, Eben Alexander a hotărât să scrie o carte (“Poof of Heaven” – „Dovada că Raiul există”), în care povesteşte ce fel de experienţe a avut în acele şapte zile, cât timp a fost în moarte clinică. "A fost ca o adevărată odisee. Am ajuns într-un loc în care erau peste tot în jurul meu fluturi şi nori pufoşi, iar pe fundal răsuna un cântec care îmi crea o stare de relaxare şi de bucurie”. Doctorul mai spune că, fiind neurochirurg, credea că toate lucrurile care ni se întâmplă în viaţă au o explicaţie ştiinţifică şi că cei care susţineau că au avut experienţe la limita dintre viaţă şi moarte exagerează. Astăzi, Alexander este convins că adevărata sănătate nu poate fi dobândită „decât atunci când realizăm că Dumnezeu şi sufletul sunt reale şi că moartea nu reprezintă sfârşitul existenţei personale, ci doar o tranziţie”.

Ne puteți urmări și pe Google News