A fost inaugurat MUZEUL SPORTULUI DINAMOVIST. CS Dinamo a împlinit 66 de ani și 2163 de medalii
- Petrisor Cana
- 22 mai 2014, 17:36
La a 66-a aniversare de la înființarea clubului din șoseaua Ștefan cel Mare, CS Dinamo a inaugurat Muzeul Sportului Dinamovist. La eveniment au participat sportivi, antrenori și foste glorii ale clubului. Mizeul a fost inaugurat de viceprim-ministru pentru securitate națională, Gabriel Oprea, ministrul afacerilor interne, alături de conducerea Clubului Sportiv Dinamo al Ministerului Afacerilor Interne.
Evenimentul de astăzi a avut loc în contextul aniversării a 66 de ani de existență.În mesajul său, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul afacerilor interne, a felicitat sportivii dinamoviști, „adevărați ambasadori ai României în lume”, transmite MAI.
Rezultatele Clubului Sportiv al Ministerului Afacerilor Interne, în cei 66 de ani de existență, include 2163 de medalii, ultimele obținute de gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, medaliate cu aur pe echipe la recentul Campionatul European care a avut loc la Sofia. CS Dinamo a obținut, de-a lungul celor aproape șapte decenii de existență, 125 de medalii la Jocurile Olimpice, 943 de medalii la Campionatele Mondiale, 1.095 de medalii la Campionatele Europene, 5 recorduri olimpice, 4 recorduri mondiale și peste 11.000 de titluri de campion național.
„Vicepremierul Gabriel Oprea a asigurat conducerea Clubului Sportiv Dinamo că Ministerul Afacerilor Interne este alături de acest club susținând dezvoltarea sa și recompensând performanțele sportivilor.”, se arată în comunicatul MAI.
Muzeul Sportului Dinamovist a fost inaugurat în incinta sediului Clubului Sportiv Dinamo din Șoseaua Ștefan cel Mare, nr. 7-9, sector 2, București.