A dat in judecata primaria pentru ca i-a ridicat masina ilegal
- Adam Popescu
- 11 ianuarie 2008, 02:00
Angajatii Administratiei Domeniului Public si Privat (ADPP), din cadrul Primariei Ploiesti, sunt acuzati de un ploiestean ca i-au confiscat masina din fata blocului, desi avea platite la zi toate taxele si impozitele.
„In seara zilei de 22 noiembrie am vazut ca, din parcarea blocului in care locuiesc, mi-a disparut una dintre cele doua Dacii proprietate personala. Am crezut ca-mi sta inima. In timp ce ma pregateam sa sun la politie ca sa anunt furtul, mai multi vecini mi-au spus ca masina a fost ridicata de catre angajatii ADPP Ploiesti. Cum a fost posibil asa ceva, cand nu am primit nici macar o somatie acasa?”, se intreaba Gheorghe Radu, in varsta de 63 de ani. A doua zi a sunat la ADPP si i s-a raspuns ca masina era abandonata si a fost ridicata in baza declaratiilor unor martori.
„Asa ca am cerut o copie a procesului-verbal de ridicare a masinii pentru a actiona institutia in instanta. Masina respectiva, fabricata in 1995, era inscrisa, avea toate taxele platite la zi si, mai mult, avea Casco. Conducerea ADPP mi-a spus ca nu-mi pot da o copie dupa procesul-verbal pentru protejarea martorilor. Mai mult, mi-au cerut sa platesc o taxa de 200 de lei pentru a-mi recupera masina”, povesteste suparat Gheorghe Radu. Ploiesteanul a facut plangere la politie si a actionat in instanta ADPP, primul termen al procesului fiind fixat pe 15 ianuarie.
Am respectat decizia primarului
De partea cealalta, directorul ADPP Ploiesti sustine ca in acest caz a respectat o decizie a primarului Emil Calota. „Noi nu am facut decat sa respectam o decizie a primarului, iar somatia a fost pusa in parbriz pentru ca nu stiam cui apartine masina. Instanta va hotari de partea cui e dreptatea”, spune Ionut Ionescu.
In urma plangerii primite de la Gheorghe Radu, Prefectura Prahova a dispus verificarea tuturor dispozitiilor ADPP de ridicare a autoturismelor abandonate anul trecut. „Din actele prezentate de domnul Radu rezulta ca procedura de ridicare a masinii este ilegala. Voi verifica daca mai exista astfel de decizii”, explica prefectul Nicolae Alexandri.