A apărut calendarul electoral pentru alegerile locale. Startul se dă în 20 iulie

A apărut calendarul electoral pentru alegerile locale. Startul se dă în 20 iulieVotare Sursa foto: EVZ

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit calendarul electoral pentru alegerile locale din acest an, conform prevederilor legii privind stabilirea datei alegerilor autorităţile administraţiei publice locale.

Conform calendarului propus de AEP și adoptat prin Hotărâre de Guvern, începând cu 20 iulie, partidele politice, alianţele politice sau electorale, organizațiile cetățenești și candidaţii independenţi pot începe acţiunile de strângere a semnătutilor pe listele de susținere a candidaturilor pentru consiliile locale și judeţene, pentru primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al Capitalei.

„Reamintim că desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor electorale depinde de respectarea de către formaţiunile politice, candidaţi şi alegători a tuturor normelor de protecţie sanitară impuse de autorităţile medicale competente”', se arată într-un comunicat de presă transmis de Autoritatea Electorală Permanentă.

Data alegerilor locale a fost stabilită pentru 27 septembrie prin Legea nr. 135/2020 promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 - 11 august, iar depunerea candidaturilor se va putea face între 7 şi 18 august, potrivit unui comunicat transmis de AEP. Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 7,00, cu o zi înainte de data alegerilor locale.

Calendarul mai prevede că pe 31 iulie, vor fi desemnați judecătorii din Biroul Electoral Central, iar pe 2 august se va completalista membrilor BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, precum și cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic care are ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior.

De asemenea, din Biroul Electoral Central va putea face parte și un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în acest grup.

AEP a publicat mai multe detalii, despre termenele și acțiunile care se vor desfășura în perioada electorală, pe site-ul propriu www.roaep.ro la secţiunea Legislaţie electorală/Transparenţă decizională.

Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 poate fi consultat și mai jos:

HG-calendar-alegeri-locale

Studiu în pandemie: Care este starea de spirit a românilor înainte de alegeri

Grindeanu, mesaj tranșant pentru Iohannis: Amânați alegerile locale!

 

Ne puteți urmări și pe Google News