Un editorial excepțional al lui Daniel Greenfield în Front Page Magazine pe care l-am tradus integral pentru cititorii Evenimentului zilei. Titlul ne aparține.

 

Moștenirea primarului Democrat al orașului New York, Michael Bloomberg, este legată de taxa lui pe băuturile carbogazoase. Campania miliardarului împotriva dulciurilor este chintesența celor două mandate ale sale.

Dar, dincolo de bancurile pe care le-a născut, a funcționat sau nu?

Bloomberg a ocupat scaunul de primar al New York-ului din 2002 până în 2013. În această perioadă, cifrele departamentului de sănătate al metropolei arată că rata obezității a crescut de la 27% la 32%.

Toate inițiativele anti-obezitate ale lui Bloomberg, de la mult ridiculizatele programe de „bike sharing” și pistele pentru biciclete, la campaniile anti-snaks, taxele pe sucuri și piețele de fructe au avut rezultat zero.

Unele dintre aceste programen au fost continuate și în mandatul altui Democrat, De Blasio, și toate au rămas la fel de inutile.

Aceasta reprezintă o veste proastă pentru Marea Britanie, unde prim-ministrul Boris Johnson a adoptat stilul de dădacă al lui Bloomberg pentru a lupta împotriva obezității, interzicând reclamele și promovând folosirea la comun a bicicletelor.

Bloomberg Philantropies au cheltuit peste 100 de milioane de dolari pentru a exporta campania lor de taxe pe băuturile carbogazoase și în America de Sud.

Și totuși toate aceste măsuri „bazate pe dovezi” se bazează în realitate pe absurdități evidente.

Ratele obezității în 2000 erau de 30% la femeile albe, 27% la bărbații albi, 50% la femeile de culoare și 28% la bărbații de culoare.

În 2017, ratele obezității la bărbații albi au ajuns la 45% și la femeile albe la 40%, respectiv 41% la bărbații negri și 57% la femeile negre.

Ce s-a petrecut între 2000 și 2017?

Au devenit cumva reclamele la sucuri mai convingătoare? Hamburgerii au descoperit o nouă tehnică de spălare a creierului?

Coca-Cola a fost inventată în 1986, McDonald’s a fost fondat în 1940. Vârsta de aur a „junk food” a venit și a dispărut odată cu Războiul Rece.

De atunci, toate tendințele alimentare au fost orientate către alimente mai puțin grase și chipurile mai sănătoase.

În aceeași epocă în care au explodat ratele de obezitate s-a înregistrat o dezvoltare fără precedent în toate domeniile alimentare, de la soia la supermarketurile cu hrană sănătoasă.

Nu hrana este problema.

Sau, mai degrabă, hrana este simptomul adevăratei probleme.

Cifrele mai arată și că încercările de a medicaliza rasismul legându-l de ratele obezității reprezintă o eroare. Ratele de obezitate la bărbații albi sunt în prezent mai mari decât ratele de obezitate la bărbații negri.

Ce fenomen care a transformat societatea între 2000 și 2017 ar fi putut avea un asemenea efect?

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE