7.710 ani de închisoare pentru cinci foşti militari, în Guatemala
- Liviu Cojan
- 21 martie 2012, 08:02
Un tribunal din Guatemala a condamnat la un total de 7.710 ani de închisoare patru foşti paramilitari şi un fost militar pentru uciderea a 256 de indieni în 1982, în timpul război civil, conform unor surse judiciare, relatează AFP, citată de Mediafax.
Masacrul a avut loc pe 18 iulie 1982 în oraşul Plan de Sanchez, în departamentul Baja Verapaz (nord), în timpul guvernării fostului dictator Efraine Rios Montt (1982-1983). Atunci, indieni de etnie Achi au fost ucişi fiind suspectaţi în mod greşit de sprijinirea gherilei. Inculpaţii, al căror proces a început pe 15 martie, au acţionat cu "perversitate şi îndârjire", a declarat judecătorul Barrios Jazmin în timpul enunţării sentinţei. Judecătorul a explicat că instanţa a impus treizeci de ani de închisoare pentru fiecare din cele 256 de victime, însumând 7.680 de ani, la care se adaugă şi 30 de ani pentru crime împotriva umanităţii. Sentinţă este simbolică, pedeapsa maximă cu închisoarea, în Guatemala, nu depăşeşte 50 de ani. Condamnaţii au fost arestaţi în august 2011 şi acuzaţi de asasinare şi crime împotriva umanităţii.