500.000 de muncitori ar putea părăsi România. Patronatele cer schimbarea legii
- Bianca Ion
- 6 februarie 2026, 20:41
Muncitori. Sursă foto: Pixabay Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) avertizează asupra unui fenomen cu efecte majore la nivel național: România este pe cale să piardă o mare parte din forța de muncă străină deja prezentă pe teritoriul său, în avantajul Spaniei, pe fondul unui cadru legislativ care descurajează atât muncitorii, cât și angajatorii.
România riscă să piardă 500.000 de muncitori în favoarea Spaniei
Potrivit PIFM, în timp ce Spania anunță măsuri de legalizare pentru peste 500.000 de muncitori străini, oferindu-le stabilitate și perspective clare de integrare, România continuă să aplice o abordare rigidă și coercitivă.
„România repetă acelaşi model greşit: în loc să atragă şi să păstreze resursele, ia măsuri prin care le pierde. Statul român consideră că totul se rezolvă cu amenzi şi constrângeri, într-o economie care se schimbă rapid. Nouă ni se aplică sancţiuni pentru că muncitorii pleacă în Vest, în condiţiile în care aducerea lor în România este extrem de birocratică, durează mult, iar dacă ajung în ilegalitate, de multe ori din necunoaşterea procedurilor de imigrare, nu există nicio formă de amnistie pentru ei, ci doar repatrierea”, declară Romulus Badea, preşedintele Patronatului Importatorilor de Forţă de Muncă.
Spania, exemplu de politică permisivă
Reprezentantul patronatului subliniază că, în paralel, Spania oferă „amnistie pentru 500.000 de oameni”.
„De ce ar mai rămâne aici? Spuneam încă din primăvara anului 2025 că România ar trebui să ofere amnistie străinilor care doresc să muncească, dar se află în ilegalitate. Autorităţile române nu au făcut nimic şi neagă existenţa acestor situaţii. Spania nu a pierdut timpul”, adaugă Romulus Badea.
PIFM susține că autoritățile române preferă „să pedepsească” recrutorii pentru plecarea muncitorilor străini din România, în timp ce „refuză” să accepte realitatea europeană, respectiv faptul că Spania, Italia și Portugalia au adoptat politici de amnistie pentru zeci de mii de muncitori, garantându-le intrarea în legalitate.
„În acest context, sancţiunile aplicate în România nu fac decât să alunge forţa de muncă spre statele care o acceptă şi o protejează. În aceste condiţii, muncitorii străini nu mai sunt descurajaţi de riscul ilegalităţii, pentru că ştiu că alte state le vor oferi acte”, precizează sursa citată.

Muncitori. Sursă foto: Unsplash
Patronatele acuză legislația rigidă
Potrivit patronatului, atâta vreme cât România răspunde exclusiv prin „ameninţări şi restricţii”, eforturile agențiilor de recrutare devin „lipsite de valoare”, iar muncitorii aleg să plece acolo unde sunt doriți și protejați. Astfel, statul român pierde o resursă deja prezentă pe teritoriul său, deoarece „refuză să o legalizeze”.
„Muncitori care au devenit ilegali din cauze strict birocratice nu au nicio cale de reintrare în legalitate aici, dar pot merge fără probleme în Spania pentru a-şi face actele şi a munci acolo. Este ca şi cum ai avea o maşină bună în curte, dar fără plăcuţe. În loc să o înmatriculezi, o dai la fier vechi şi aştepţi să cumperi alta mai târziu. Atâta timp cât România refuză o lege a amnistiei şi nu îşi urmăreşte interesul economic, va continua să piardă oameni, bani şi competitivitate, în timp ce alte state europene câştigă exact din ceea ce noi alungăm”, afirmă preşedintele PIFM.
Patronatul mai arată că, în forma actuală, noile reglementări privind migrația pentru muncă riscă să blocheze peste 70.000 de cereri de avize deja depuse, cu programări stabilite până la 30 aprilie 2026.
„Impactul bugetar este semnificativ. Pentru fiecare lună de întârziere în aducerea acestor muncitori, statul român pierde aproximativ 130 de milioane de lei. Această sumă include circa 74,3 milioane de lei din contribuţii CAS, echivalentul a aproximativ 27.000 de pensii medii, 29,7 milioane de lei din CASS, peste 19,3 milioane de lei din impozit pe salarii şi aproximativ 7,4 milioane de lei din contribuţia asiguratorie pentru muncă”, arată sursa citată.
Tot mai mulți muncitori români pleacă, România va pierde 780 de milioane de lei
Conform aceleiași surse, prevederile tranzitorii din proiectul legislativ pot genera întârzieri de cel puțin șase luni în procesul de recrutare, ceea ce ar însemna pierderi bugetare estimate la aproximativ 780 de milioane de lei. În contextul unei competiții directe în Uniunea Europeană pentru resursele umane, alte state caută soluții pentru a conserva și legaliza forța de muncă existentă, chiar și în situații de ilegalitate.
PIFM consideră că statul român a eșuat în a-și păstra muncitorii români, nu are strategii pentru readucerea lor în țară și, în prezent, eșuează și în atragerea și menținerea muncitorilor străini.
„Lumea se luptă pentru resurse, iar Spania tocmai şi-a asigurat 500.000 dintre ele. Noi, în schimb, ne concentrăm pe amenzi şi restricţii şi pierdem atât muncitorii, cât şi sumele importante care ar trebui să intre lunar la bugetul de stat. România riscă să rămână doar cu pierderile”, mai spune Romulus Badea, preşedintele PIFM.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.