
În timp ce cotaţia monedei europene urcă la valoarea maximă a ultimilor cinci ani, Banca Naţională a României susţine că este o evoluţie normală a cursului. Un euro a fost cotat azi de BNR la 4,0629 lei, cu 4 bani mai mult decât ieri. Exportatorii susţin însă că un curs real al euro este de 3,6 lei. Cosilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat pentru Evz.ro că evoluţia cursului este una normală pentru această perioadă. "Rapoartele statistice arată că la sfârşit şi început de an, moneda naţională se devalorizează", a precizat Vasilescu.
Potrivit acestuia, printre cauzele devalorizării înregistrate la început de an se numără:
• Reducerea sau chiar încetarea activităţii în cazul importurilor şi a exporturilor • Reducerea activităţii companiilor naţionale • Zilele libere şi scăderea productivităţii muncii în perioada sărbătorilor de iarnă • Cererea crescută de valută • Activitatea scăzută a investitorilor străini • Activitatea economică lentă în prima lună a anului.
BNR nu are o ţintă a cursului de schimb
În ceea ce priveşte o posibilă intervenţie a Băncii Naţionale pentru a opri deprecierea leului, Vasilescu spune că BNR nu îşi anunţă aceste intervenţii. Mai mult, consilierul BNR a precizat că instituţia nu are o ţintă a cursului de schimb, dând asigurări că "piaţa nu a luat-o razna" şi că mişcarea ratei de schimb nu este una semnificativă.
3,6 lei- valoarea cursului
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR,)Mihai Ionescu, a declarat pentru Evz.ro că valoarea reală a leului, în funcţie de valoarea exporturilor şi a importurilor, este de 3,6-3,8 lei, iar leul îşi va reveni la acestă valoare în perioada următoare.
Ionescu susţine că singurii care au de câştigat de pe urma creşterii cursului sunt speculatorii care vor schimba valuta în lei şi vor depune banii în bănci care oferă o dobândă din ce în ce mai mare pentru lei.
Cine are de câştigat din creşterea cursului Dacă în mod normal, exportatorii se arătau mulţumiţi de creşterea euro, acum, aceştia se plâng de lipsa contractelor.
Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) , a declarat pentru Evz.ro că deprecierea leului a venit într-un moment prost, pentru că majoritatea exportatorilor nu au reuşit să îşi prelungească comezile.
În plus, reprezentantul ANEIR spune că în primele zece zile ale lunii noiembrie, exporturile scăzuseră cu 50% faţă de ultima decadă a lunii octombrie.
Alimente mai scumpe cu până la 20%
În tot acest timp, producătorii şi retailerii de alimente se pregătesc să crească preţurile. Mai mult, vom asista la creşterea preţurilor în două rânduri: una imediată, făcută de speculatori, şi alta reală, în două săptămâni.
Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a declarat pentru Evz.ro că în maximum două săptămâni preţurile produselor alimentare vor creşte cu un procent cuprins între 5 şi 20%.
"Toate calculele pentru preţurile actuale fuseseră făcute anul trecut la un curs de 3,6, maxim 3,8 lei", a mai spus reprezentantul Romalimenta.
În plus, pe lângă creşterea euro, producătorii trebuie să facă faţă, de la 1 ianuarie, şi majorării salariului minim, la 600 de lei, creştere care se va reflecta tot în preţurile produselor.
Minea a mai precizat că produsele din import vor fi primele care se vor scumpi.
CITIŢI ŞI: