29 de ani de la primele alegeri libere din România: Ion Iliescu președinte

29 de ani de la primele alegeri libere din România: Ion Iliescu președinte

În urmă cu 29 de ani, în 20 mai, în România au avut loc primele alegeri libere, ocazie cu care Ion Iliescu a fost ales președintele țării.

Alegerile prezidențiale și legislative din România s-au desfășurat pe 20 mai 1990, care, la momentul respectiv s-a suprapus cu sărbătoarea populară cunoscută sub numele de ”Duminica Orbului”.

În urma primului scrutin liber, organizat după Revoluția din Decembrie 1989, Ion Iliescu a fost ales președinte al României, obținând 12.232.498 de voturi, adică 85,07 la sută, iar FSN 67,53 la sută din mandate. Ion Iliescu fost primul președinte post-comunist al României și a servit în două mandate constituționale, 1992-1996, și 2000-2004, separate de mandatul lui Emil Constantinescu. În timpul celui de-al doilea mandat al său, România a aderat la NATO și a încheiat negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană.

Conform datelor existente, la primele alegeri prezidențiale din România, s-au prezentat la vot 14.826.616 de alegături, adică 86,19% din numărul total de 17.200.722 alegători.  Voturile validate au fost 14.378.693. Alegerile au fost câștigate de Ion Iliescu și FSN – Frontul Salvării Naționale. FSN a ajuns să dețină, în urma acelorași alegeri, 67,53 % din mandatele din Parlament. Neexistând prag electoral, nu mai puțin de 27 de formațiuni politice au fost reprezentate. Doar UDMR și PNL mai dețineau o anumită pondere parlamentară de câte 7,34 % fiecare.

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News