18 iunie 1815 - sfârșitul epopeii napoleoniene. Ce a reprezentat ultima bătălie condusă și pierdută de către Napoleon Bonaparte în timpul fulminantei sale cariere politice și militare?

Napoleon Bonaparte a avut o carieră militară fulminată care începe la Toulon, în 1793, când cu artileria sa bine așezată, sparge blocada britanică. Devine General al Revoluției, scapă de ghilotina Convenției Thermidoriene pe care o va spulbera la 1795, cu ajutorul pietenului său viitorul mareșal Joachim Murat. Continuă cu succese în Italia de Nord, insuccese contra englezilor în Egipt, Devine prim-consul, apoi împărat.

18 iunie 1815   - cum s-a ajuns aici?

”Imperiul înseamnă pace”, spusese la 2 decembrie 1804, la Paris, Napoleon când lua coroana Franței din mâna Papei și se încorona singur. Evident, o pace tradusă prin lungul șir de războaie napoleoniene. Succesul de la Austerlitz, eșecul de la Trafalgar, succesele de la Eylau, Friedland, Jena-Auerstadt și Wagram îl fac stăpânul Europei. Anglia, Rusia, Austria căutaseră pacea cu el, fie și una temporară. Blocada Continetală a fost primul embargou european din istorie, evident, contra Angliei. Napoleon a greșit în Spania, în Rusia, a câștigat la Lutzen și Bautzen apoi a pierdut în Bătălia Națiunilor de la Leipzig. La Fontainebleau a capitulat și a ajus în 1814, împărat al Insulei Elba.

Napoleon a stat puțin timp pe Elba, în primăvara lui 1815, a fugit de pe insulă și a debarcat în Sudul Franței. La Grenoble, Michel Ney și Joachim Murat își rup săbiile și se alătură „Căpcăunului corsican” cum îi spunea Ludovic al XVIII-lea, care-i trimisese să îl oprească. Napoleon era Napoleon și vechii combatanți, emoțional vorbind nu puteau uita cine le cususe pe redingotă galoanele de mareșal și le pusese în mână bastonul pe care orice soldat francez îl purta în raniță după cum tot el spusese.

Și-a început ultimele 100 de zile de domnie

Coaliția anglo-prusiană a decis să îl înfrunte pe Napoleon în Belgia, în vara anului 1815. Napoleon își începuse cele 100 zile ale ultimei sale domnii.  La 16 iunie 1815, la Charleroi,  Ligny,  Quatre Bras, Napoleon câștigă, exact ca înainte de Leipzig.  Britanicii și prusienii au decis prin liderii lor, Wellington și Blucher să se îndrepte pentru o nouă încercare de joncțiune la 18 km sud de Bruxelles, la Waterloo. Atunci, Napoleon a decis să trimită o treime din armata sa, comandată de Grouchy, pentru a-l împiedica pe von Blucher să se alăture lui Wellington. Ceața însă a jucat o festă, armata franceză fiind neutralizată la Wavre de un corp expediționar prusian, Era începutul sfârșitului.

18 iunie 1815 - ce a spus generalul Cambronne și ce a spus Napoleon?

Armata franceză, La Grande Armee a decis să își vândă scump pielea. Garda Grenadierilor a Generalului Cambronne s-a năpustit la dușman. „Garda moare dar nu se predă!” este fraza care a rămas în istorie deși contemporanii afirmă că generalul Cambronne ar fi răspuns la cererea englezilor de a capitula cu un sec „Merde!” (cam ce înțeleg englezii prin „shitt” și rușii prin „gavno”).

Napoleon avea și el să rememoreze pe Sfânta Elena cauza înfrângerii de la Waterloo: „La Waterloo, toți începând cu mine, nu ne-am făcut datoria”.  În fond, ce ar fi putut însemna o victorie franceză la Waterloo? Cel mult, un răstimp de câteva luni până când se forma o altă coaliție. Deja forțele reacționare, adversarele lui Napoleon se reuniseră din noiembrie 1814, la Viena să așeze granițele lumii post-napoleoniene. Franța era epuizată, imperiile coalizate contra lui Napoleon aveau resurse umane și materiale, de care Franța secătuită de războiae și incapabilă să anihileze Anglia și Rusia, nu mai dispunea. Napoleon pierduse peste două treimi din cei 600 000 soldați pe care îi dusese în Rusia.  Așadar, Waterloo a fost finalul unui vis, al unei inițiative unice.

A ajuns ulterior la bordul navei Bellerophone

Spre cinstea lui Napoleon și a Gărzii Grenadierilor, când Blucher și Wellington au ajuns la ferma Belle Alliance pe la ora 21.00, pe 18 iunie 1815,  sperând să dea de Napoleon care se retrăgea înfrânt, Napoleon se retrăsese cu mai mult de o jumătate de oră mai devreme, spre  Franța. Napoleon a ajuns ulterior la bordul navei Bellerophone care îl va duce pe Sfânta Elena după o escală de aprovizionare în Anglia. În tot acest timp, ultimele rămășițe ale Grande Armee au rezistat avansului inamic până la Râul Sambre. De aici, Davout s-a retras până la Issy, cerând capitularea cu Loara ca linie de demarcație, cu armata franceză la sud de acest legendar fluviu francez.

Epilog...

Ca și în cazul Campaniei din Rusia, când mulți soldați au rămas pe drum, inclusiv în Moldova la Iași, cum a fost ofițerul Victor Cuenim, directorul școlii private unde vor învăța Kogălniceanu, Cuza ori Alecsandri, mulți soldați francezi au fugit și au abandonat tunurile și muniția atunci când Garda s-a retras. Pierderile franceze și anglo-prusiene au fost aproape egale la capitolul morți și răniți.

Britanicii au  avut circa 24 000 oameni morți și răniți, francezii 25 000 de morți și răniți și 9 000 prizonieri căzuți în mâinile inamicului.  Evident, nici azi nu se știe câți soldați francezi au scăpat cu fuga. Probabil, dintre ei vor mai fi fost în viață destui care la 9 august 1830, după 15 ani să apuce „Monarhia din Iulie” și după alți 18 ani să mai prindă momentul Revoluțiilor de la 1848, care punea punct regimului reacționar instaurat în intervalul noiembrie 1814-1815 contra Franței. Napoleon va muri în 5 mai 1821, pe Insula Sfânta Elena...

În 1840, Napoleon a revenit acasă în sicriu. Unul din ultimii săi mareșali (probabil Soult, unul din eroii  de la Waterloo) care își rugase medicul să îl țină în viață până va mai vedea o dată sicriul Împăratului, a spus: „bun, acum să ne întoarcem pentu a muri”...