15 zile de închisoare pentru un român în Franţa

15 zile de închisoare pentru un român în Franţa

Un cetăţean de origine română a fost reţinut pentru escrocherie. Însoţit de un minor, acesta pretindea că este surdo-mut şi cerea trecătorilor donaţii pentru o pretinsă asociaţie. Aveau asupra lor un dosar cu fişe de donaţii false, cu antetul Unicef, pentru a oferi credibilitate.

Pentru această faptă, românul de 24 de ani, care avea deja antecedente penale, a fost arestat şi condamnat la 15 zile de închisoare de tribunalul din oraşul Bourg-en-Bresse, din estul Franţei, în apropiere de graniţa cu Elveţia. În momentul reţinerii, românul avea asupra sa peste 100 de euro, relatează ziarul "Le Progres".

Autorităţile au vrut astfel să transmită un mesaj grupurilor de infractori de etnie romă, în contextul în care aceste fenomene au continuat să se extindă la nivelul regiunii, fiind suspectată existenţa unei adevărate reţele.

Ne puteți urmări și pe Google News