Cine sunt primii zece arestaţi din "caracatiţa" cărnii stricate

Cine sunt primii zece arestaţi din "caracatiţa" cărnii stricate

Judecătorii bucureşteni au emis zece mandate de arestare în acest dosar. Este vorba de reţeaua care a importat sute de tone de carne expirată sau stricată din Uniunea Europeană.

Zece persoane au fost arestate preventiv în dosarul "Reţeaua cărnii stricate". Numele sonore sunt milionarul clujean Sorin Seleşiu, Dorian Botea, şef departament Comercial la Avicola Slobozia, sau afaceristul iordanian Mansour Mah-D. Complicii Ceilalţi arestaţi sunt: Andrei Sileanu, Nicolae Marius Onica, Cezar Lincă, Alexei Boţan, Gheorghe Nică, Nicolae Sandu şi Vasile Cucu. Zeci de alte persoane sunt cercetate în stare de libertate: afacerişti, proprietari de depozite şi funcţionari ai statului. Sorin Seleşiu (36 de ani), din Cluj este unul dintre asociaţii firmei Michelangelo şi are mai multe afaceri imobiliare. Celălalt asociat al firmei se numeşte Bogdan Radu Curticiu (34 de ani) şi are calitatea de supect în dosar. Acesta din urmă a fost avertizat de Mircea Olimpiu Lucaciu, şef Serviciu Inspecţii în cadrul DSV Cluj, de controlul care se va face. Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Con sumatorilor Regiunea Nord-Vest, Cristian Nicula, a declart, ieri, că a fost audiat de DIICOT şi că nu ştia de nicio grupare infracţională din domeniul cărnii şi că de fiecare dată a aplicat legea. Aproape 20 de tone de carne şi de produse din carne au fost retrase de la vânzare de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), în urma controalelor făcute joi la peste 400 de operatori economici din mai multe oraşe din ţară. Tone de carne alterată "Au fost verificaţi 401 operatori economici, din care la 161 s-au constatat probleme. S-au verificat 330 de tone de produse. Au fost constatate 115 tone cu abateri, 94 de tone au fost oprite temporar de la comercializare, iar 19 tone au fost retrase de tot", a declarat, ieri, Marius Dunca, preşedinte ANPC. Prinşi de SRI Ancheta în acest dosar a pornit de la sesizarea făcută de ofiţerii SRI. Cazul a fost iniţiat încă din 2013 şi face parte dintr-o serie de acţiuni ale serviciului secret pentru combaterea evaziunii fiscale. Controalele inspectorilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au continuat, ieri, în ţară. Aproximativ două tone şi jumătate de carne de porc şi peşte, produse expirate din din luna februarie, au fost descoperite într-o unitate de procesare din Mehedinţi. Carnea era ascunsă în camera de neutralizare. Inspectorii au ridicat întreaga cantitate, urmând ca aceasta să fie distrusă. CITIȚI ȘI:

  • ULTIMELE INFORMAȚII ÎN SCANDALUL CĂRNII - ANPC: 19 tone de carne au fost oprite de la vânzare
  • REŢEAUA CĂRNII STRICATE. 150 de ticăloşi ne-au pus otravă în farfurie. 10 au fost arestați

Ne puteți urmări și pe Google News