10.000 de şomeri la General Motors

10.000 de şomeri la General Motors

General Motors (GM) a anunţat azi că va concedia, anul acesta, 10.000 din cei 79.000 de angajaţi şi va impune reduceri salariale pentru restul personalului.

Recurgerea la concedieri este ultima măsură a grupului american de reducere a costurilor la un nivel acceptabil, înainte de a prezenta un plan de rentabilizare executivului american pe 17 februarie.

"Aceste măsuri dificile sunt determinate de o scădere drastică a vânzărilor de autovehicule la nivel mondial şi de nevoia ca GM să se restructureze pentru a fi viabil pe termen lung", informează producătorul auto.

În SUA sunt vizaţi circa 3.400 din cei 29.500 de angajaţi ai grupului.

Salariile personalului din SUA vor fi reduse în perioada 1 mai - 31 decembrie.

 Remuneraţiile conducerii ar urma să scadă cu 10%, iar cele ale celorlalţi angajaţi cu 3-7%.

În luna decembrie, executivul SUA a promis GM un credit de 13,4 miliarde de dolari, astfel încât grupul să evite intrarea în faliment.

Una dintre principalele condiţii a fost prezentarea unui plan de restructurare şi rentabilizare în februarie.

Citiţi şi Disponibilizări masive la Nissan

Ne puteți urmări și pe Google News