Editura Evenimentul si Capital

Rockefeller, sau nu mă întreba cum am făcut primul milion de dolari! Gemenii se bucură de mici favoruri, Săgetătorii sunt optimiști │ Horoscopul lui Dom’ Profesor

Radu Ștefănescu
Autor: | | 0 Comentarii | 4606 Vizualizari

Rockefeller, cine spune Rockefeller, spune o dinastie de oameni putrezi de bogați. O familie numeroasă, care a vrut să cumpere toată America. Dacă nu era Sherman cu a lui lege antitrust din 1890, clar îndreptată către bogata familie, America ar fi devenit până acum proprietatea clanului Rockefeller.

 

 

HOROSCOP  Pe 12 iunie s-au născut  Anne Frank, George Bush, Anthony Eden, Irwin Allen, Anselm Rothschild, David Rockefeller, Chik Corea, Otto Skorzeny,  Alexandru Balaci, Adrian Enache, Aurora Leonte, Petru Vintilă, Achim Mihu.

 

Pe 12 iunie, în calendarul creștin-ortodox sunt Sfinţii Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul. Începutul Postului Sf. Ap. Petru și Pavel.

 

În ”Kalendar”, pe 12 iunie, este sărbătoarea  Nunta Şoarecilor, unul dintre reperele ritmului agricol. „Până cu o săptămână înaintea acestei zile trebuiesc sfârşite din semănat sau pus: păpuşoiul, cartoafele sau barabulele şi seminţurile de legume. În săptămâna de dinainte se poate semăna hrişca, iar după 12 iunie nimic altceva” (Marian, citat de Pamfile în SLR, 1997, pagina 58). O sărbătoare veche, probabil de la a doua diviziune a muncii, dinainte de daci şi agatârşi.

 

Ziua este serbată pentru belşugul recoltelor şi pentru ca viermii să nu strice varza (Pamfile, 1997, pagina 58).

 

Dacă plouă – nu vor fi şoareci care să strice recolta! Nu se sparg lemne. De aici încolo nu se mai poate semăna nimic, că nu iese. Se ţine de femei, care nu gătesc şi nu spală, ca să nu piardă legumele din grădină şi să nu fie grindină! (Antoaneta Olteanu, CPR,2009, pagina 199,200)

 

Nu mult timp în urmă, pe 20 martie 2017, de echinox, s-a înregistrat, unii cu tristețe, alții cu bucurie, moartea unui american putred de bogat, David Rockefeller. Teoria conspirației spune că a fost blestemul unor masoni, înșelați cu bani foarte mulți de iscusitul bancher. Acum nu mai știu ce blestem trebuie unuia în vârstă de 102 ani! Dar toată familia a fost longevivă, Satana are grijă de ai lui. De exemplu, cel care a făcut averea familiei, John Davison Rockefeller, bunicul lui David, a trăit 97 de ani, în plin secol XIX, fără antibiotice și antioxidanți.

 

HOROSCOP  Există o carte fabuloasă, scrisă prin anii 70 ai secolului trecut: ”The Rich and the Super Rich” care, în aproape 600 de pagini demonstrează multe, cu acte și fapte. Sigur, este o carte istorică, dar nimic nu s-a schimbat, marile averi se fac tot  având la bază mijloace frauduloase, sau chiar o crimă. Puteți să o descărcați aici, gratis:                  http://tohno-chan.com/ddl/src/Lundberg_Ferdinand_-_The_rich_and_the_super-rich.pdf.

 

HOROSCOP  Tot pentru distracţia domniilor voastre, dragi lupi, padawani și hobbiți o să vă povestesc despre multimiliardarul american John Davison Rockefeller – un om religios, bun, tandru, mare filantrop şi promotor al modului de viaţă american.

Lucrurile nu stau chiar aşa – Johnny Rockefeller nu era deloc evlavios, era crâncen şi fără milă în afaceri şi mare amator de fuste, preferând femeile mai în vârstă decăt el. Ca și Macron, o fi ăsta secretul succesului?  În nicio istorie sau enciclopedie nu o să găsiți un amănunt picant din viaţa lui – cum a făcut primul milion de dolari! Adesea, Rockefeller spunea, zâmbind mânzește: ”Pot să justific fiecare cent pe care l-am făcut, dar să nu mă întrebați de primul milion!”

La vârsta de douăzeci de ani Rockeffeler reuşise să pună la punct, muncind zi şi noapte, o mică afacere de familie en-gros. Nu vedea niciun viitor şi nicio dezvoltare a afacerii lui.  Băiat deştept, Rockefeller, se prinde că principalul eveniment social din micul orăşel Cleveland (ne aflăm la jumătatea secolului al XIX-lea) era slujba religiosă de duminică; acolo se făceau şi se defăceau alianţe, afaceri, căsătorii şi duşmănii. Johnny Rockefeller îşi cumpără o redingotă neagră şi devine cel mai pios baptist din oraş.  Atrage atenţia reverendului Alois care îi vinde un pont: prea bogata văduvă Clearance nu ar vedea cu ochi răi o comuniune sufletească şi nu numai, sigur că un comision ar putea să ajute biserica, nu ?!  Johnny  se pune pe treabă şi văduva este aşa de mulţumită că declară în plenul credincioşilor, într-o duminică, că lasă toată averea ei lui Rockeffeler „pentru pioşenia şi filantropia lui”.  Lucru care nu se lasă aşteptat prea mult, văduva decedând de fierbinţeli peste câteva săptămâni. John, „înlăcrimat şi distrus”, declară că va folosi toată averea primită pentru lucrări benefice şi filantropice. Ceea ce şi face, punând la punct o reţea de azile pentru bătrâni – dar nu pentru bătrânii foarte săraci, ci pentru cei ce aveau cel puţin o casă care venea la patrimoniul companiei azilului. Aşa încât John Rockefeller se trezeşte având vaste proprietăţi pe care nu ezită să le pună garanţie la banci pentru a obţine lichid - primul milion de dolari!

La 24 de ani Johnny Rockefeller are un milion de dolari şi o idee fixă – să-i investească în petrol!  Familia, prietenii, consilierii bancari îi spun că este nebun şi că o să sfârşească în închisoarea datornicilor.  Numai reverendul Alois (care de fapt nu mai era reverend, o istorie nu prea clară despre fondurile bisericii şi o roşcată irlandeză) îl sprijină şi îl încurajează.  În 1863 John Rockefeller, cu banii în cauză, construieşte o rafinărie lângă Cleveland, care în doi ani devine cea mai mare din zonă.  În 1870 John Rockefeller face o frăţie cu încă opt întreprinzători care îl recunosc drept şef: aşa apare Standard Oil Company.  Principiile lui Rockefeller sunt foarte sănătoase: „profitul trebuie să fie de cel puţin trei ori mai mare decât costurile – de ce a inventat Pitagora numărul Pi ?” şi „dacă îţi trebuie pâine în fiecare zi şi ai bani este mai eficient să cumperi toată brutăria”.  Johnny nu a cumpărat numai brutăria, ci terminale de petrol, linii ferate, cisterne nenumărate, vapoare, bănci, ziare, oraşe întregi, vaste terenuri petroliere.  Dacă nu ar fi apărut legea antitrust a lui Sherman în anul 1890, cei nouă care au speriat America, ar fi cumpărat încet-încet toată America.  O ultimă invenţie a lui Rockefeller: fundaţia şi asociaţia nonprofit. Aşa a recirculat, el şi fiul lui, până în 1955, când s-au trezit şi politicienii, peste 20 de miliarde de dolari.

Să ne imaginăm la cât s-a ridicat și este în prezent averea familiei Rockefeller dacă numai donaţiile făcute public s-au ridicat la trei miliarde de dolari! ”Bani aruncați pe fereastră ca să astupăm gura împuțită a mulțimii!” după cum declara unul dintre Rockefelleri.

Ce boală cumplită, ce beteșug psihic infernal poate cuprinde un om ca să se îmbogățească în halul ăsta? Pentru că lichidul monetar este constant pe o piață, într-o țară, pe glob. Ca să fie unul multimiliardar este necesar să fie câteva milioane de săraci, legea conservării mijloacelor financiare. Toate religiile din lume condamnă pe cei bogați, până și Noul Testament, corijat și adaptat la Niceea, tot spune: ”... mai repede trece o cămila prin borta acului, decât intră un bogat în Împărăția Mea!” Nu este vorba de bogăție justificată, sau legala, astea sunt mofturi de tv, sunt condamnați bogații, pasiunea nesănătoasă de a aduna bani mai mulți decât îți trebuie, de a-i sărăci pe alții, ca urmare. De aceea, în prezent, a apărut conceptul implicării sociale a firmelor și persoanelor bogate: ”Bani aruncați pe fereastră ca să astupăm gura împuțită a mulțimii!”

 

HOROSCOP  Dar mă duc să-mi fac canonul în pustnicia mea săraca dar cinstită, vorba lui Iliescu, a spus și el o vorbă bună odată și toți micronii i-au sărit în cap. Ce sunt micronii? Vă spun eu altădată! Pentru că, spunea săracul Origen, am în față filocalia lui: ”… oamenii nu vor să devină mai buni, mai înțelepți și mai erudiți ci mai bogați, mai puternici și mai stăpâni”. Oare, o să întâlnesc în cafeneaua înălțaților, (vezi Stargate) vreun multimiliardar putred de bogat? Că, în film, Dr. Daniel Jackson, cel înălțat, ființă de lumină fiind, îl întâlnește în cafeneaua înălțaților pe răul-răilor, Anubis, și el înălțat.

Cineva, dintre domniile voastre, mi-a atras atenția asupra unui serial, nu este nou, un space opera dar se spune că este interesant: ”The Expanse”. O să-l descarc și poate că am timp să mă uit și la câteva episoade, doar noptea este scurtă, mâine vine repede, pentru că este, în definitiv, o altă zi!  

 

                                                       ⃰    ⃰    ⃰

 

 

HOROSCOP

 

 

BERBEC   Astăzi, nu trebuie să exagerezi. Evită efortul fizic și excesele alimentare, mai ales dulciuri şi îngheţată! Domeniul relaţiilor umane este pozitiv influenţat, toate drumurile sunt deschise. Concentrează-te şi clarifică, eventual chiar finalizează, problemele importante care trenează de ceva timp, chiar dacă este luni, începutul săptămânii, ziua Lunii!  Ziua este favorabilă pentru bani şi obţinerea de ceva independență, de mai multă libertate personală. De fapt este vorba de încununarea unor eforturi trecute, rezultate care îţi fac plăcere şi te fac să gândeşti că nimic nu este întâmplător sau degeaba. Oboseala acumulată şi vremea ciudată te trag la somn. Profită! Dar nu prea mult timp şi în orice caz nu prea devreme, asta ca să nu pierzi o seară delicioasă.

 

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate