Evenimentul Zilei > Actualitate > FAMILIA TATOIU ŞI TERORIŞTII. Zorro şi Revoluţia de 3 zile din blocul 718
FAMILIA TATOIU ŞI TERORIŞTII. Zorro şi Revoluţia de 3 zile din blocul 718

FAMILIA TATOIU ŞI TERORIŞTII. Zorro şi Revoluţia de 3 zile din blocul 718

Blocul 718 de pe strada Moghioroş din Cartierul Drumul Taberei a fost, la revoluţie, o unitate militară în miniatură. Camuflaj total, chepenguri sudate la cele 18 scări, grilaje la uşile de la intrare, uşi bătute în cuie şi sigilii la apartamentele cu locatarii plecaţi, acces cu clopoţel, trei paznici în permanenţă.

Este drept că în Drumul Taberei s-a tras în canonadă din 22 până în 25 decembrie. Oamenii îi spuneau Zorro celui care i-a apărat de gloanţe şi intruşi. După 22 de ani de la Revoluţie, Victor Tatoiu, alias Zorro, povesteşte despre laşităţile, frica şi curajul pe care şi le-a descoperit la revoluţie. Alături de el şi atunci, şi acum, se află Monica Tatoiu. Victor Tatoiu n-a fost un erou, a preferat să se salveze individual. Revoluţia a făcut din "asocialul" care "nu poate fi condus" un antreprenor de succes. Singura vulnerabilitate a domnului de fier din umbra Monicăi Tatoiu este nevasta. Recunoaşte asta chiar Victor Tatoiu, cu menţiunea că Monica vorbeşte mult, dar când trebuie să asculte, ascultă.

Monica Tatoiu:
Revoluţia a fost un complex de împrejurări la noi. Fratele lui s-a dus să-şi cumpere mobilă de la fabrica de mobilă din Timişoara. Şi a ajuns în Timişoara… pe cât, Victor?… pe 17 decembrie. Tatăl meu a murit când a căzut Zidul Berlinului, în noiembrie, în nişte condiţii tot aşa… mai ciudate, mama trebuia să facă parastasul de 40 de zile, s-a dus mama la biserică şi popii n-au vrut să iasă… (…) şi ne sună pe noi, pe Romtelecom şi ne spune "A început revoluţia!".

EVZ: Ce eraţi atunci?
Monica Tatoiu:
Eu eram profesoară la Şcoala generală 279 din Drumul Taberei şi domnul era important… Domnul ITC.

EVZ: Dumneavoastră?
Victor Tatoiu: Eram cercetător principal gradul doi la Institutul de Cercetări Tehnică de Calcul. O duceam bine…

EVZ: Calculatoare?
Victor Tatoiu:
Dar din păcate în perioada aia eram foarte încărcaţi.

EVZ: Felix românesc sau cum?
Victor Tatoiu:
Nu, nu, nu la fabrică. ITC-ul era…
Monica Tatoiu: Ei au făcut simulatoarele de navigaţie.

Ilicit pentru cinci haine de blană

Victor Tatoiu:
Pentru noi, perioada aia era foarte… aveam procese cu legea 18, scandal la serviciu, tot felul de minuni de genul ăsta.
Monica Tatoiu: Se terminase Legea 18, pe 10 ianuarie aveam înfăţişare, făcuse recurs Procuratura.

EVZ: Legea 18 era ilicitul?
Monica Tatoiu:
Pentru că eu aveam cinci haine de blană.
Victor Tatoiu: Oricine n-a fost coate goale înainte trebuia să fi trecut şi prin asta…
Monica Tatoiu:
Mă duceam în fiecare zi cu altă haină de blană la serviciu.
Victor Tatoiu: Nu-i nici o diferenţă între regimul de acum şi cel dinainte. Tot la fel…

EVZ: Sunt aceeaşi oameni sau copii lor…
Victor Tatoiu:
Păi exact, exact aceeaşi oameni, n-au murit încă şi dacă n-au murit încă au lăsat copii care sunt clonele lor.

Nu ne aşteptam să pice Ceauşescu, credeam că ne îngroapă pe toţi

EVZ: Oameni formaţi de ei, chiar dacă nu sunt rude, la şcoală cu cine au învăţat, nu cu "dinozaurii"?

Victor Tatoiu: Deci ideea e clar spusă: Nu ne aşteptam să pice Ceauşescu. Absolut, îl mai vedeam pe ăsta încă o mie de ani. Şi chiar dacă speram să-l înlocuiască nu ştiu cu cine, că de Iliescu nu auzisem, eu nu aveam radio acasă…
Monica Tatoiu: Eu am auzit de Iliescu, când a fost Gorbaciov aici..
Victor Tatoiu: Maximum pe care îl visam era să fie ca în Rusia, unde fusesem cu un an înainte, unde mi s-a părut paradis, la Moscova.

EVZ: Dacă ascultaţi Europa Liberă, nu vedeaţi că se duce totul în jur?
Victor Tatoiu:
Nu ascultam Europa Liberă că n-aveam radio. Dar în schimb aveam în fiecare săptămână Newsweek, Time şi Le Point. Ştiam exact ce se întâmplă. Dar se întâmpla la ăia, nu se întâmpla la noi. Ştiam când a picat Zidul Berlinului, ştiam când a fost la Praga, ştiam când a început la bulgari…
Monica Tatoiu: N-am crezut că ni se poate întâmpla şi nouă…
Victor Tatoiu: Ştiam de întâlnirea lui Gorbaciov cu Papa, că acolo s-au luat deciziile mari, ştiam de conferinţa de la Malta, în timp real, şi ce se discuta înăuntru, dar nu ne aşteptam să pice Ceauşescu în România, asta-i clar. Sincer vă spun..

EVZ: Vă cred.
Monica Tatoiu:
Am zis că ne îngroapă pe toţi…
Victor Tatoiu: Iar ca şi obiectiv, când a început, dacă ajungeam şi noi ca la ruşi, adică să avem posibilitatea să cânte lumea pe stradă, să ai gazetă liberă, samizdatul care se punea pe perete, şi să ai de mâncare, ar fi fost bine. Deci nimeni nu s-a gândit că o să pice comunismul.
Monica Tatoiu: Nivelul de aşteptare era foarte mic.

Mă felicit că nu am făcut vreo prostie să mă duc şi eu ca vita, ştiţi, să fiu carne de tun…


Victor Tatoiu:
Iar mai departe, când l-am văzut pe Petre Roman la televizor am zis "mamăăăăă, ce tip!", unde naiba la România unul cu pulover vorbeşte franceză, habar n-aveam, pe urmă am aflat de backroundul lui taică-su şi cine a fost, dar asta s-a întâmplat după multă vreme, în orice caz, m-au păcălit până în 12 ianuarie…
Monica Tatoiu:
Eu am crezut până în iunie.
Victor Tatoiu: Ideea a fost că mă felicit că nu am făcut vreo prostie la vremea aia să mă duc şi eu ca vita, ştiţi, să fiu carne de tun…
Monica Tatoiu: La noi a fost cumplit de ce? Eu aveam Legea 18, în ianuarie aveam la Tribunal înfăţişare. Judecătoarea de caz era verişoara lui madam Ceauşescu, cum o chema, Victor?
Victor Tatoiu: Hai mă, lasă că nu interesează…
Monica Tatoiu: Şi mama mă suna în fiecare zi şi-mi spunea "i-a omorât pe unii!" şi el îmi spunea "Spune-i lui maică-ta că ne bagă în mormânt, că ne iau ăştia, că ne omoară"… mama era la Timişoara pe stradă…
Victor Tatoiu: Dar nu vorbeşti la telefon să spui pe telefon că ştii c-a început revoluţia la Timişoara, îl dă jos pe Ceauşescu. Ce puteam să-i zic şi eu ca un om care avea 35 de ani şi trăise toată viaţa în România? "Taci naibii din gură că ne leagă ăştia mâine!". Că pe o chestie ca asta a făcut taică-miu 16 ani de puşcărie. Deci, indiferent, mai departe ce făceai? Se discuta la noi la ITC, se discuta pe faţă problema. Toată lumea, noi aveam filiale în ITC. Acum este Alcatel.
Monica Tatoiu:
Să vă mai spun ceva. Şi mama la un moment dat se duce la catedrală în ziua în care au omorât copiii aceia pe trepte. S-a dus în biserică să caute popa să-i facă la tata sfeştanie la mormânt şi popii erau ascunşi în altar, închişi, şi mama de atunci nu mai merge la Catedrală. Mama s-a dus pe capul lor, tatăl meu a fost membru al Consiliului eparhial, prieten cu mitropolitul Corneanu (….) şi mama s-a dus peste ei în biserică şi i-a zguduit şi a deschis uşile. Catedrala are intrarea principală şi are două ieşiri laterale. A deschis ieşirea laterală dinspre Bega. Ea a deschis şi au apucat să intre câţiva copii (…)
După care mama vine acasă şi spune: au omorât copiii, preoţii sunt nişte nemernici, în fiecare seară îmi dădea telefon la ora 8.00 şi-mi dădea raportul…

Din trei în trei ani, mai făceam cîte o Dacie

Monica Tatoiu:
Şi mama mă sună pe 20 şi zice: Mona, fratele tău a plecat la Reşiţa. Timişoara este oraş liber de comunism. Asta se întâmpla pe 20, cu o zi înainte să fie chestia aia.
Victor Tatoiu: Când s-a întors Ceauşescu din Irak.
Monica Tatoiu: Dar mama spunea cu patos: Mona, suntem liberi! Io la Bucureşti, în Drumul Taberei, cu ăsta lângă mine.
Victor Tatoiu: Nu eram lângă tine. Eu aveam contract şi cu fabrica de automobile de la Piteşti.
Monica Tatoiu: Aaa, da, asta a fost. Ăsta-i subiect.
Victor Tatoiu: Şi din trei în trei ani de zile, dacă tot aveam pe acolo contracte, mai făceam câte o maşină. Maşina, ca românul, înseamnă că te duceai singur la terosanat, îţi alegeai scaune, o făceai… şi tocmai terminam de montat maşina ca s-o scot. Asta pe 20. Şi atunci s-a dat telefon şi s-a spus că s-a dat foc la Lăstun la Timişoara. Muncitorii… Că Lăstunul era o secţie a Daciei. Se face seară şi zice dom’ director: "Tinere, e timpul s-o cam tai acasă că se împute treaba". Şi-am tăiat-o. Aveam o Dacie care avea vreo doi segmenţi sparţi, scotea fum şi mânca vreo doi litri de ulei de cutie la suta de kilometri. Dar n-o schimbam că venea asta nouă. Şi-am venit, pe drum am luat un soldat care zicea că trebuie să ajungă la unitate în Bucureşti. Şi ăla mi-a zis:vezi că am intrat în alarmă de luptă, ne-a luat pe toţi … pe mine mă…puţin mă interesa…

Ca să scap de demonstraţii, mi-am tras certificat de agorafobie

Monica Tatoiu: Noi eram boemi…El era cu micile afaceri…
Victor Tatoiu: Îmi vedeam de ale mele. Mă duc acasă, văd la televizor Ceauşescu, cu coana Leana, cu Bobu, Dăscălescu, când au apărut la televizor pe 20 seara şi au declarat stare de necesitate la Timişoara.
Monica Tatoiu: Maică-mea spunea: suntem oraş deschis, aşteptăm să ne radă de pe faţa pământului. Au vrut să radă de pe faţa pământului Timişoara, de asta frate-miu a fugit.
Victor Tatoiu:
Domnule, e groasă, ăştia te pomeneşti acum că o întind în toată ţara.
Monica Tatoiu:
Frate-su era în drum să-şi cumpere mobilă.
Victor Tatoiu: La Timişoara, dar nu ne-a dat nici un telefon, că nu putea.
Monica Tatoiu: Deci era în trenul de noapte, el a aterizat…
Victor Tatoiu: …acolo ca să-şi ia mobilă de la Fabrica de mobila
Monica Tatoiu: Plecat din Constanţa, şi avea rezervare…
Victor Tatoiu: Deci asta-i cea mai bună treabă, nu se aştepta nimenea să vină revoluţia.

EVZ: Dumneavoastră vă montaţi o Dacie, dumneavoastră ce făceaţi, bârfeaţi singură?
Monica Tatoiu:
Nu, eu făceam meditaţii. Aveam nevoie de bani că plecam la schi, la Poiana Braşov.
Victor Tatoiu: Deci eu plecam dimineaţa la 7.00 cu maşina la Dacia.
Monica Tatoiu: În interes de serviciu.
Victor Tatoiu: Şi stăteam pînă seara, avem delegaţie. În timpul ăsta…
Monica Tatoiu: Îşi făcea maşina. Break, era o dacie roşie break, parcă. Eu dădeam meditaţii, că trebuia să strângem bani.
Victor Tatoiu: Făcusem bradul deja.
Monica Tatoiu: Făcusem bradul…Era totul… Pregăteam să…
Victor Tatoiu: Frigiderul era plin. Aveam cârnaţi.
Monica Tatoiu: Mama trimitea o dată pe săptămână cu avionul de la Timişoara carne de la Comtim. Noi n-am murit de foame.
Victor Tatoiu: Şi pe 21 de dimineaţă mă duc şi eu la mine la institut.
Monica Tatoiu: Eu aveam meditaţii cu copiii, că era deja vacanţă şi era Cristi Boureanu cu gaşca lui de la liceul de Informatică. Erau clasa a XI-a..
Victor Tatoiu: Ajung şi eu la mine la serviciu pe 21 dimineaţa pe la 9.00, că nu mă ducem de la 8.00.
Monica Tatoiu: Avea două paltoane la serviciu, să vă povestească.
Victor Tatoiu: Şi când mă duc acolo îi strângea pe toţi membrii de partid.
Monica Tatoiu: Un palton de ieşit la ciubucuri şi…
Victor Tatoiu: Să-i ducă la miting, la 21.
Monica Tatoiu: Tu nu erai organizator?
Victor Tatoiu: Eram membru de partid.
Monica Tatoiu: Singurul membru de partid din familie.
Victor Tatoiu: Şi aveam depus la dosar acolo un certificat medical că sufăr de agorafobie.
Monica Tatoiu:
Ca să nu-l cheme la manifestaţii vara, când noi mergem la mare.
Victor Tatoiu: Da, ca să scap, mi-am tras un certificat medical, agorafobie.

EVZ: Bine că nu v-aţi pus piciorul în ghips.
Victor Tatoiu:
Nu, dar aia era permanentă şi am rămas în laborator singur cu vreo patru, cinci gagici care nu erau membre de partid, una era însărcinată, să ne uităm, noi avem televizoare color, monitoare dinalea, şi am văzut mitingul lui Ceauşescu. Ne uitam noi, stăteam în fund pe osciloscoape, aveam nişte osciloscoape vechi cu lămpi, pentru că era frig în laborator, nu ne dădeau căldură, nu le foloseam decât ca să ne încălzim. Şi a apărut faimoasa secvenţă cu întreruperea emisiunii.

Nu sunt io, nu sunt io!


Monica Tatoiu:
Era laboratorul lui Badea.

EVZ: Badea, Dinamo?
Victor Tatoiu:
Da, el era directorul general, că eram cuplaţi şi cu ICI şi îşi avea postul în ICI. La noi era un tip mult mai cumsecade, îl chema Megheşan pe directorul general, frate-su, ceva general şi ăla, dar vă spun imediat de ce a fost cumsecade. Şi vedem faimoasa scenă cu ăia când..
Monica Tatoiu: Când s-a făcut roşu.
Victor Tatoiu: Când au huiduit…la care săr şi eu cu fundul de pe osciloscop şi zic "Huuuuoooo, a început, se duce dracu’!". Pe urmă pac mă uit aşa, pac: "Nu sunt io, nu sunt io!". Peste vreo două ore vin toţi ăia de la laborator, c-au venit pe jos, că nu mai mergea nimica, vreo doi erau tăiaţi de sticlă (…), au început să povestească ce s-a întâmplat pe acolo. Erau speriaţi gagii rău de tot.
Monica Tatoiu: Ingineri de calculatoare, adică elita…
Victor Tatoiu: Noi eram oameni deştepţi, cât am stat eu 8 ani la ITC am schimbat efectivul laboratorului de două ori, cam asta era rata în care fugeau în străinătate, plecau de aici se angajau în Silicon Valley imediat, fără nici un fel de probleme. Şi ne-a spus directorul că dacă vrem să plecăm acasă să ne facem bilete de voie. În alte părţi au sudat uşile, Megheşan boier, şi-a făcut toată lumea bilete de voie şi pe la 14.00 ne-am cărat toţi acasă. Un institut de vreo 400-500 de oameni, gol.

Cristi Boureanu a sărit de pe scaun şi a zis "Eu mă duc în piaţă!

Monica Tatoiu: Iar eu eram cu ăştia la meditaţii.
Victor Tatoiu: Noi stăteam în Drumul Taberei, la Tricodava.
Monica Tatoiu: În blocul ăla în formă de U, la etajul 1. În momentul în care s-a făcut roşu – aveam televizor în bucătărie, având inginer IT am avut şi sistem de alarmă, erau numai fire în casă – Cristi (n.red.: Boureanu), şi acuma îl ţin minte, a sărit de pe scaun şi a zis "Eu mă duc în piaţă!". Zic, Cristi, stai, am tras de el, eram cu fetele acolo, a ieşit pe uşă şi trei zile n-am ştiut de el. Şi n-are certificat… A stat în Comitetul Central. Maică-sa mă suna pe mine, Dumnezeu s-o ierte, c-a murit de cancer, noi nu vorbisem de trei ani de zile, de când Cristi în loc să dea la Medicină l-am convins să se facă ASE-ist. A venit ăsta (n. red.: Victor Tatoiu) acasă şi pe fondul celor cinci zile de când maică-mea tot îmi spunea că e libertate, o sun pe mama vorbim, la Timişoara era deja fraternizată armata cu tot (…) şi i-am zis "Hai să mergem şi noi în piaţă.!"

De pe 21 seara am fost refugiaţi la noi acasă

Victor Tatoiu: N-am fost nicăieri, lasă poveştile… Deci am venit acasă, se făcuse întuneric. Mă trezesc cu nişte prieteni la uşă. Pe doi îi cunoşteam, unul nu-l cunoşteam. Ăla care nu-l cunoşteam îmi zice că este recepţioner în Constanţa şi omul tocmai venise să petreacă sfintele sărbători la Bucureşti, să cheltuie banii, la hotel Bucureşti. Ăsta a văzut primele focuri de armă trase pe Calea Victoriei, acolo s-au tras primele focuri când a defluit lumea de la manifestaţie, în faţă la Bucureşti, ca să-i sperie. Ăsta care trăia ca boierul la Bucureşti, venise să stea zece zile să petreacă Revelionul.
Monica Tatoiu: Cu valută, cu tot ce trebuie, că dac-ai fost pe litoral…
Victor Tatoiu: Când a văzut cum se trage pe stradă a zis: "Hai să mă car la mahala, că acolo e mai linişte. Şi împreună cu alt amic de-al nostru care era în tură recepţioner la Bucureşti, zice: "Hai, mă, mergem la ăştia în Drumul Taberei că ăştia au case mai mari!".
Monica Tatoiu: Întotdeauna la noi era… aveam băutură, întotdeauna aveam kent, whiski, carne.
Victor Tatoiu: Ideea este că de pe data de 21 seara noi am fost refugiaţi la noi acasă cu ăsta din Constanţa care a şi rămas să doarmă la noi, ne-am împrietenit, cu amicul ăsta care era la vreo două scări de bloc mai încolo şi am stat liniştiţi. Practic nu s-a simţit nimic în Drumul Taberei la Tricodava din ce se întâmpla la Universitate.
Monica Tatoiu: Dar stăteam la televizor. Am făcut revoluţia la televizor şi cu mama pe telefon.
Victor Tatoiu: Deci nu s-a ştiut nimic, nici de represiunea Armatei, in nici un fel. Dacă nu ascultam nici Europa liberă, că n-aveam radio, n-aveam de unde şti. Ce ne-a pus însă pe gânduri a fost dimineaţă, pe la 4.30-5.00, când au început să plece tancurile. Ele aveau un traseu, unităţile de tancuri erau acolo, în prelungirea Ghencea, ele treceau întotdeauna pe Moghioroş, pe şina de tramvai, ca să nu distrugă cu şenila asfaltul. Se mai porneau odată pe an când plecau la manifestaţii şi ca să le ducă până la calea ferată, mai încolo, ăsta era traseul. Am văzut coloanele de tancuri şi camioanele încărcate cu soldaţi.
Monica Tatoiu: El ţine minte asta, eu nu mai ţin.
Victor Tatoiu: Păi, tuuu…
Monica Tatoiu: Eu eram cu cârnaţii, că trebuia să pregătim, cu invitaţii…

Fără pile mari nu-ţi reparai maşina la Puiu Popoviciu

Victor Tatoiu: În momentul ăla mi-a intrat morcovul că e groasă. Deci până atunci n-au adus trupe, ce-o fi fost seara la Universitate, când erau regimentele de tancuri sau ce-au fost acolo. La ora 8 de dimineaţă plec de acasă, mergeau troleibuzele, nu se simţea nimic. Eu mă sui în rabla mea de maşină şi mă duc la service-ul unde era şef pe vremea aia cumnatul lui Badea, marele milionar, cum îl cheamă, Popoviciu. Aveam o pilă acolo, nu trebuie să spunem acum lanţul pilelor, dar ca să vedeţi ce era atunci Popoviciu şi cu ce se ocupa. Iar cine-şi repara maşina în service-ul lui venea numai cu o pilă mare. Ori de la ministrul Comerţului, ori de la IDMS. Eu eram cu IDMS-ul. Am mers că nu mai puteam, îmi luase certificatul de înmatriculare miliţia pe stradă, scoteam prea mult fum. Şi acolo au început să se audă focurile de armă, de mitralieră grea, cred că pe la vreo 08.30.

EVZ: Unde era service-ul ăsta?
Monica Tatoiu: În Militari.
Victor Tatoiu: Nu era în Militari, nu-i adevărat.
Monica Tatoiu: El ştie mai bine.

Las-o dracului de maşină, hai să mă duc la mine la institut că m-or face ăştia dezertor!

Victor Tatoiu: Nu, Fagotului, este o stradă undeva în spatele lui Titulescu, de acolo până la Piaţa Victoriei e o distanţă de 500-600 de metri printre blocuri (…) Tot acolo eram pe la 11.00, când am auzit că Milea s-a sinucis. Şi atunci am zis: "Bă nene, las-o dracului de maşină, hai să mă duc la mine la institut că m-or face ăştia dezertor!". Şi am luat-o spre Floreasca, la ITC. Venise lumea la serviciu, dar nimeni nu ştia ce să facă. Era pe 22 decembrie, deja ora 12.00, nu ştia nici să iasă, nici să plece acasă, nici ce se întâmplă, se auziseră ceva zvonuri, că telefoanele nu erau mobile, sunai prin centrală, şi s-a spus că s-au închis fabricile şi lumea merge spre centru. Io, maşina o lăsasem la ăla, că nu mai mergea, îl întreb pe şeful meu de laborator, un tip de vreo 60 de ani, evreu, deştept; "Ce facem domnule?". "Băi Victore, eu zic s-o tăiem, că nu avem ce face pe aicea!". Drept care ne suim amândoi în maşina lui.
Monica Tatoiu: Viteazul popor român la Revoluţie…
Victor Tatoiu: Ne-am făcut bilete de voie iarăşi tot institutul, ne-a lăsat să plecăm acasă fără nici un fel de problemă şi pe la unu şi ceva am plecat peste podul Grant. Podul trece şi peste Giuleşti şi peste 1 Mai. Atunci am văzut…pe 1 Mai, nici la demonstraţiile de 23 august nu era coloana de muncitori aşa de lată, cred că erau 50 de oameni pe rând, imens. Toţi deja aveau pancarte, de unde dracu le făcuseră, eu nu ştiu. M-aţi înţeles?

EVZ: La vremea aceea nu ne puneam întrebări…
Victor Tatoiu:
Cred că greşesc, era mai devreme, Ceauşescu nu fugise încă cu elicopterul, am prins fuga acasă la televizor, înseamnă că am tăiat-o mai devreme de la institut. Ajung acasă în Drumul Taberei, soare, frumos, dăm drumul la televizor că începuseră ăia şi acolo am văzut scena cu Ceauşescu care pleacă cu elicopterul. Stăteam la etajul unu, urlau toţi, jos aveam un magazin care vindea televizoare. Aia au luat televizorul şi l-au pus în vitrină ca să vadă toată lumea. Eu când am văzut, patriot şi eu, iau şi eu telecolorul, aveam Cromatic, şi mai mare, şi-l pun şi eu pe balcon, ca să vadă poporul. Şi după asta ne-am dus la şcoala…
Monica Tatoiu: …Unde eram profesoară, la 279, la Valea Ialomiţei
Victor Tatoiu: Să dăm jos portetul lui Ceauşescu de pe zid şi să facem rost de un steag de ăla să-i dăm gaură.
Monica Tatoiu: La asta s-a redus revoluţia.

Am zis: "Nevastă, hai s-o tăiem!"

Victor Tatoiu: L-am montat pe bloc. Deci am pus steagul pe bloc şi pe urmă ne-am zis ce facem acuma? Era soare, era frumos, era de după-masă, am scăpat de Ceauşescu, a fugit, n-am stat să mă uit, deja figurile cu Dinescu… nu mă interesa. O iau pe nevastă-mea de mână: "Hai şi noi să mergem spre centru!" Nu mai mergeau troleibuzele, am luat-o pe jos.
Monica Tatoiu: Pe la Răzoare, Academia Militară.
Victor Tatoiu: Am ajuns până în spatele liceului Sava şi s-a întunecat deja. De acolo ne-am dus la Casa Radio. Era cinci şi ceva, deja începuseră sunete de armă.
Monica Tatoiu:
A zis: "Acasă!".
Victor Tatoiu: Am zis: "Nevastă, hai s-o tăiem!", dar nu pe strada principală, ne-am dus prin spate pe la Nuferilor, lume ca la…veneau, exact ca la meciuri… habar nu aveau de ce erau, habar n-aveau de ce-o să se întâmple, habar n-aveau care erau consecinţele, dar mulţimea mergea … ce să facă, să le satisfacă la ăştia scenariul. Trăiască Popescu Dumnezeu, că ăla era specialist în psihologia maselor şi învăţase foarte bine cum or să reacţioneze… La mine în cap a fost "nu mă duc mai departe că dacă ăştia se apucă să tragă cu gloanţe, eu n-am nici cu ce să trag şi nici nu ştiu cine trage în mine". Şi ne-a mai luat vreo două ore şi ceva ca să ajungem acasă. În Drumul Taberei era groasă deja. Pentru că lângă mine e uzina de apă, în noaptea aia nu am auzit decât că teroriştii otrăvesc apa în Bucureşti. Au început să tragă ca demenţii la MApN, mai departe în faţă la Tricodava erau hectare întregi de clădiri în care se plimbau nu se ştie cine şi trăgeau nu se ştie în cine.

EVZ: Eraţi aproape şi de Ghencea.
Victor Tatoiu:
Şi de Ghencea şi era şi blocul de pe colţ înalt de zece etaje. Şi până la 11 noaptea apar vreo 3-4 taburi, din care unul s-a stricat chiar în mijlocul străzii, mai vin nişte deştepţi de militari şi instalează o mitralieră în vârful blocului, că ei de acolo stăpânesc nu ştiu mai ce şi în momentul ăla vine şi unul şi-mi spune că "am auzit focurile, cum trăgea cu mitraliera de calibrul 50, într-un bloc alăturat şi au făcut praf un apartament", că dacă văd o mişcare suspectă, trag fără somaţie că era ca la nuntă, ăia erau beţi toţi, toată lumea venea din casă şi le dădea de băut.
Am să vă spun cinstit cum s-a petrecut în blocul 718 revoluţia trei zile.
Monica Tatoiu: Pe strada Moghioroş.

De frica gloanţelor, Monica Tatoiu a dormit în cada de baie

Victor Tatoiu: În ziua aia m-am dus, am făcut un comitet, am mai luat vreo doi gagii, cu nişte bâte în mână, am verificat toate apartamentele de pe scară, care-l găseam acasă, îl treceam pe listă, care nu, îi băteam uşa în cuie şi-i puneam sigiliu pe uşă, am instaurat camuflajul în tot blocul, le-am spus "băieţi faceţi ce vreţi, dar să nu văd o lumină!", păturile în geam…
Monica Tatoiu: Aicea i se zicea Zorro, aşa era…

EVZ: Deci aţi făcut organizare de unitate militară

Am sudat uşile de la chepengurile de pe bloc, că avea vreo 18 scări, se plimbau toţi pe acolo, aveam aparat de sudură, pus gratii la uşi, pază la uşa de la intrare, cine voia să sune, suna de clopoţel, coborau vreo trei inşi pentru că ideea era foarte clară: văd ăştia o mişcare suspectă în bloc, nu-mi era mie de terorişti, mi-era de nenorociţii ăia din armata română.
Monica Tatoiu: Unul i-a leşinat în braţe.
Victor Tatoiu: Exact, ăla pune mâna, şi trage cu arma. Blocul era din BCA. BCA-ul ştiţi cum e. Trece glonţul prin el de AKM, nu ăla de 12,50. Stăteam şi la etajul unu, n-am unghi mort. Mă lua, nene, dintr-o parte într-alta. În timpul nopţii, când s-a împuţit treaba, că a fost, vă spun, mai ales pe 23 spre 24, am băgat-o pe nevastă-mea în cadă, cada era din fontă…

EVZ: În cadă?!
Monica Tatoiu:
Da. Şi baia avea pereţii ăia de rezistenţă care erau de beton. Şi am dormit noaptea aia în cadă.
Victor Tatoiu: Gândiţi-vă că la stradă toţi pereţii erau din BCA. Aia era ca în filmele americane unde stai în casă de lemn şi trece glonţul prin ea. N-ai unde să te ascunzi. Singurul loc care era cât de cât apărat putea să fie cada.
Monica Tatoiu: Cada şi grinzile. Televizorul l-a pus între grinzi.

Stăteam la aragaz şi prăjeam cârnaţii în genunchi

EVZ: Şi dumneavoastră?
Victor Tatoiu:
M-a pus dracu să ies cu videocamera să filmez, că avem videocameră. Şi am zis "mă pun în genunchi la mine în balconul ăla de acolo să filmez". Şi am filmat destule. Caseta a ajuns la domnul procuror Robu, al Republicii, ăla nou, mi-au făcut-o pierdută, că am fost şi tâmpit, că nu mi-am făcut copie…
Monica Tatoiu:
E şi tâmpit câteodată domnul inginer…
Victor Tatoiu: Şi nici măcar n-au făcut ceva. De exemplu, pe caseta aceea au fost singurele imagini înregistrate cu elicopterul care trăgea cu mitralierele în populaţie, în noi, în Drumul Taberei. Deci am ieşit, am filmat elicopterul, era o Puma, nu avea însemne şi trăgea, nenică, din uşă cu mitalierele la rând în toate blocurile. Ziua în amiaza mare, se întâmpla pe 23 la prânz. Mi-au luat caseta, cine a tras, cum a tras, dar consecinţa unei astfel de filmări este că am primit un glonte în balcon, era făcut cu o placă de beton, prefabricată, exact pe linia mea, nenică, dar mai jos, a tras prea scurt. Şi din momentul ăla m-am lăsat şi de sportul cu filmatul. Şi vă spun, patru zile, până în 25 la prânz, când am ieşit şi noi din Drumul Taberei şi am luat-o pe jos până la Universitate, s-a tras încontinuu. De stăteam la aragaz şi prăjeam cârnaţii în genunchi.

EVZ: Să nu vă prindă glonţul…
Victor Tatoiu:
Deci întîi şi întâi tot blocul era camuflat. Nu se ştia în cine trăgeau.
Monica Tatoiu: Am mâncat şi am băut, asta am făcut.
Victor Tatoiu: De la mitralierele montate sus pe bloc, ăia trăgeau ca la nuntă.
Monica Tatoiu: Fratele lui în timpul ăsta a plecat de la Timişoara la Braşov şi a nimerit la Braşov când a început şi acolo revoluţia. Şi a ajuns acasă, la Constanţa, când a început revoluţia şi la Constanţa.
Victor Tatoiu: Am mai ieşit în timpul zilei, ziua se liniştea, cât de cât, ne-am dus să luăm pâine.
Monica Tatoiu: Dar când l-au omorât pe Trosca?

EVZ: Pe 23.

Victor Tatoiu: Că pe urmă am auzit cum au tras cu tunurile după tancuri la MApN. Mai ales în timpul nopţii nu puteai să pui geană pe geană. Adică era demenţă curată. Nu se auzea decât clănţănit de arme, nu ştiai de unde sunt, bubuieli de tunuri şi nu vedeai pe nimenea.
Monica Tatoiu: Ba vedeai nişte de ăia de mergeau în patru labe.

EVZ: După execuţia Ceauşeştilor s-au liniştit lucrurile?
Victor Tatoiu:
Încă două zile a mai durat. Pe Ceauşescu l-au dat seara, pe 25, toată lumea bucuroasă, în timpul ăsta aaaaaa, maaaaamă, aveam aşa admiraţie faţă de domnul Iliescu, faţă de domnul Roman, ăştia noii, aaaaa, băi tată, ce oameni subţiri, ce ştiu ăştia limbi străine, da’ ce o să ne facă ăştia, dacă făceau o perestroică în ţară şi un glasnost, ziceam mersi, cei mai fericiţi, mai băgau şi mâncare, nu gândea nimeni la ceva în plus. Cine spune că a crezut la ora aia că pică comunismul…poveşti.
Monica Tatoiu: Pe 24 am vrut eu să plec la biserică. Nu m-a lăsat.
Victor Tatoiu: Ultimele focuri au fost la Râul Doamnei, aici, şi la piaţă, la Moghioroş Drumul Taberei, la blocurile alea, în noaptea de 29. Deja începuse zăpada. (…)
Click pe linkul de mai jos pentru a citi continuarea interviului