Ziua „Z” pentru un fost „baron” de Argeş. Constantin Nicolescu va afla decizia pe fond pe data de 20 iunie
- Ionu ţMure şan
- 30 mai 2018, 14:22
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat miercuri, pentru 20 iunie, pronunţarea unei prime sentinţe în dosarul în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie deputatul Mircea Drăghici, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Argeş Constantin Nicolescu, 38 de inculpaţi care la data faptelor erau primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă.
La ultimul termen, Constantin Nicolescu a declarat în faţa magistraţilor că este nevinovat, că dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru fraude cu fonduri europene este unul politic și că este singurul președinte de CJ judecat pentru că a construit școli și poduri.
Acesta este al doilea dosar al lui Nicolescu, în care este deferit justiţiei pentru abuz în serviciu în legătură cu realibitarea a două poduri afectate de inundaţii.
În primul dosar, pentru fraude cu bani europeni pentru reabilitarea școlilor, Nicolescu a fost condamnat la 7 ani și 8 luni închisoare, pedeapsă din care a executat o treime, fiind eliberat condiţionat anul trecut.
Acum, al doilea proces al lui Constantin Nicolescu e pe final. În faţa instanţei acesta a declarat: „Am experienţă, am fost președintele comisiei de control a SIE, am noţiunea și valoarea informaţiilor. În calitate de șef al CJ e clar că mi s-au înregistrat toate convorbirile. Întrebarea mea pentru mine e că dacă tot se știa de atunci, de ce nu am fost trimis în judecată imediat, nu după cinci ani?!”.
„Și v-aţi răspuns la această întrebare?”, a intervenit judecătoarea.
„Sunt judecat politic și dacă aș fi răspuns la anumite lucruri și la anumite presiuni...Văd că e o anumită reţinere. În două mandate am candidat la președinţia CJ din partea opoziţiei. S-au făcut presiuni asupra mea și, consider eu, și asupra celor care au făcut dosarul. Dumneavoastră credeți că eu, după 40 de ani de muncă, experienţă și răspundere, m-aș fi apucat să fac asemenea lucruri precum cele care mi se impută?! Din toată ţara, sunt singurul președinte de CJ judecat pentru școli și pentru pod!”, a declarat Nicolescu.
Cei 38 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pe 23 noiembrie 2015 de procurorii DNA Piteşti, care precizau atunci, într-un comunicat, că prejudiciul total din dosar este de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă.
Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ în ianuarie 2016, până în prezent fiind programate peste 40 de termene.