Zilele Bucureștiului, pe Calea Victoriei. Eevenimente care au loc în weekendul 19-20 septembrie
- Maria Dima
- 18 septembrie 2026, 11:53
Calea Victoriei. Sursa foto Arhiva EVZ
Bucureștiul sărbătorește 567 de ani de la prima atestare documentară în weekendul 19-20 septembrie, printr-un program special organizat în cadrul „Străzi Deschise - București, Promenadă urbană”. Calea Victoriei și zonele din jurul acesteia vor găzdui activități sportive, spectacole, concerte, tururi ghidate, expoziții și dezbateri dedicate orașului.
Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, iar accesul publicului la activitățile programate este gratuit.
Activități sportive și expoziții pe Calea Victoriei
Pe segmentul Căii Victoriei din zona Palatului CEC, în ambele zile, între orele 10:00 și 22:00, bucureștenii și turiștii sunt invitați la activități sportive. Programul include tenis de masă, baschet, badminton, fotbal și hochei de masă.
La intersecția Căii Victoriei cu Calea Griviței poate fi vizitat, între orele 10:00 și 22:00, un preambul al expoziției „Cred în România” - Catalizator III. Expoziția reunește lucrările celor 50 de artiști participanți la Competiția de artă vizuală, ediția a III-a, și va fi găzduită de ARCUB - Hanul Gabroveni în perioada 3-28 octombrie.
În zona Hotelului Novotel, București FM își mută studioul în stradă. Între orele 15:00 și 19:00, ascultătorii sunt invitați la o ediție live, cu invitați speciali și dialoguri interactive cu publicul.
Tururi ghidate pe Calea Victoriei
Poveștile și patrimoniul uneia dintre cele mai importante artere ale Capitalei pot fi descoperite în cadrul turului „Calea Victoriei - Poarta dinspre Orient și Occident”, susținut de istoricul și ghidul turistic Laurențiu Enache.
Turul are loc în ambele zile, între orele 16:00 și 18:00. Plecarea se face de la Calea Victoriei nr. 1, iar traseul continuă spre Cercul Militar Național, Ateneul Român și Bulevardul Dacia.
Participarea este gratuită, pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile. Înscrierea se face prin formularele dedicate fiecărei zile.
Spectacole pentru copii și dezbatere despre București
În Piața Revoluției, sâmbătă, între orele 16:00 și 17:00, copiii cu vârste între 3 și 6 ani sunt invitați la „Magia Ghicitorilor”, un spectacol interactiv și dinamic al Teatrului Ion Creangă. Producția combină ghicitorile, trucurile de magie și jocurile de rol.
Tot sâmbătă, 19 septembrie, între orele 17:00 și 18:00, la Statuia Iuliu Maniu, are loc dezbaterea „Bucureștiul Scriitorilor”, moderată de jurnalista și scriitoarea Emilia Stere.
La întâlnire vor participa Cristina Foarfă, jurnalistă și manager de proiect al Hărții literare, Florin Iaru, scriitor al generației optzeciste și autor al volumului „Fraier de București”, Călin Andrei Mihăilescu, scriitor româno-canadian și profesor universitar de literatură comparată, hispanică și filosofie, și Simona Preda, jurnalistă, scriitoare și doctor în istorie.
Dezbaterea va fi urmată de un spectacol-lectură dedicat copiilor, susținut de actrița Diana Cavallioti.

Străzi deschise Calea Victoriei. Sursă foto: Facebook
Circ, muzică și concerte
În zona Palatului CEC, între orele 18:00 și 19:00, artiștii Circului Metropolitan București vor susține un mini-show de circ în aer liber.
De la ora 19:00 până la 21:30, pe trotuarul din dreptul Muzeului Național de Artă al României, are loc „Battle of the Beats”, activarea prezentată de Raiffeisen Bank.
Artiștii TOESUP și Denis Kablat vor transforma în timp real sunetele publicului în beat-uri originale, iar participanții vor putea vota piesa câștigătoare. Organizatorii descriu evenimentul drept un concert live în care publicul contribuie atât la realizarea muzicii, cât și la desemnarea creației câștigătoare.
În zona Teatrului Odeon, între orele 19:00 și 19:30, copiii corurilor Cantus Mundi vor susține concerte live în ambele zile ale weekendului.
Duminică, dezbatere despre Parcul Natural Văcărești
Duminică, 20 septembrie, între orele 18:00 și 19:00, în Piața Revoluției, este programată dezbaterea „Parcul Natural Văcărești - Trecut, prezent și viitor”.
Discuția va fi moderată de Alexandru Birău, șef serviciu în cadrul Administrației Parcul Natural Văcărești, iar printre invitați se numără Dan Bărbulescu, director al Asociației Parcul Natural București, și Mircea Calnegru, director al Administrației Parcul Natural Văcărești.
Evenimentul va aborda istoria zonei, situația actuală și perspectivele de viitor ale unuia dintre cele mai importante spații naturale urbane ale Bucureștiului.
Catwalk-performance la Cercul Militar Național
Programul dedicat Zilelor Bucureștiului se încheie duminică, între orele 20:00 și 22:00, la Cercul Militar Național, cu „It’s not goodbye, it’s turn heads later”, un catwalk-performance prezentat de NEPI Rockcastle și Promenada Mall.
Spectacolul combină moda, dansul, muzica, scenografia și video-ul și are ca temă transformarea materialelor și hainelor care și-au încheiat aparent parcursul.
Conceptul artistic este semnat de regizorul și coregraful Ștefan Lupu și scenograful Adrian Damian. Costumele sunt creații selectate și coordonate de Andreea Stoian și Antoaneta Tica, iar muzica îi aparține lui Mihai Dobre (Șuie Paparude). Componenta video este realizată de Ioana Bodale.
Pe scenă vor urca Mara Tatar, Andrei Turcu, Mara Constantinescu, Elena Dumitru și Arseni Gurtovoi.
O parte dintre creații sunt realizate de studenții UNArte, iar altele fac parte din colecția comună de upcycling fashion realizată de Promenada x Electric Castle x Velements, în cadrul campaniei anuale „It's not goodbye”.
Weekendul 19-20 septembrie reprezintă cel de-al 21-lea weekend al proiectului „Străzi Deschise - București, Promenadă urbană” și este dedicat aniversării a 567 de ani de la prima atestare documentară a Capitalei.