Zid de foc lângă Atena. Incendiile se agravează și în Franța și Spania

Zid de foc lângă Atena. Incendiile se agravează și în Franța și SpaniaIncendiu Grecia. Sursă foto: X

Incendiile de vegetație alimentate de rafalele puternice de vânt au afectat sâmbătă mai multe regiuni din Grecia, unde localnicii au fost obligați să își părăsească locuințele. Situația s-a înrăutățit și în zone din Franța și Spania, unde focarele reapărute au dus la evacuări și la mobilizarea echipelor de intervenție, relatează Reuters.

Zid de foc în apropierea unei localități din Grecia

Unul dintre incendiile din Grecia s-a intensificat în apropierea localității Porto Germeno, aflată în Golful Corint, la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de Atena. Pompierii, polițiștii și echipajele de ambulanță au fost nevoite să se retragă treptat din fața unui zid uriaș de foc și fum care cuprindea pădurile și vegetația joasă.

„Situaţia este extrem de dificilă, mai ales astăzi. Avem vânturi foarte puternice, cu rafale care depăşesc 73 km/h. Direcţia incendiului nu poate fi stabilită cu uşurinţă”, a declarat medicul şi membru al echipelor de intervenţie Giorgos Doulas.

Incendiile de vegetație au afectat Europa pe parcursul acestei veri, după mai multe valuri succesive de căldură, temperaturi record și cantități reduse de precipitații. Oamenii de știință afirmă că aceste condiții au fost amplificate de schimbările climatice.

Mai multe focare au apărut în Grecia în ultimele zile, după o perioadă în care situația din regiune fusese relativ calmă.

Localități evacuate la nord-vest de Atena

Autoritățile elene au dispus evacuarea locuitorilor din Agia Paraskevi, Kryo Pigadi și Agios Nektarios. Elicopterele au intervenit cu apă și substanțe ignifuge pentru a limita înaintarea flăcărilor.

„În fiecare vară... ne întrebăm dacă vom fi afectaţi de incendii sau nu”, a spus Ilias Papadimitropoulos, în vârstă de 65 de ani, din Kryo Pigadi. ”Trăim cu această teamă constantă... Din câte văd, situaţia este foarte dificilă”, a adăugat el.

Anterior, peste 200 de persoane din localitatea Agios Vasileios fuseseră evacuate pe mare. Autoritățile au avertizat că riscul producerii incendiilor de vegetație va fi extrem duminică în regiunile Beoția, Attica și Evia.

Incendii Grecia

Incendii Grecia. Sursă foto: captură video

Incendiile se agravează și în Franța și Spania

În Franța, incendiul din departamentul muntos Var, situat în sud-estul țării, a reizbucnit vineri, după ce fusese adus sub control cu trei zile înainte. Aproape 2.500 de persoane au fost evacuate în timpul nopții.

Prefectul local Simon Babre a declarat sâmbătă, pentru postul BFM TV, că focul a ars 1.800 de hectare înainte de a fi stabilizat din nou. În localitatea Montfort-sur-Argens, din departamentul Var, fermierii au ajutat echipele de intervenție, furnizând apă pentru autospecialele pompierilor și pentru elicoptere.

„Rămânem optimişti în ciuda acestui an teribil... ne-am revenit mereu. Suntem obişnuiţi cu incendiile din regiunea mediteraneană”, a declarat viticultorul Frederic Ambard. ”Lucrurile se vor reface treptat”, a spus el.

Noi focare active în Spania

Spania s-a confruntat sâmbătă cu mai multe incendii, la două zile după ce guvernul declarase încheiată starea de urgență națională provocată de incendiile de amploare din provinciile centrale. Situația s-a agravat în provincia León, din nordul țării. Un nou incendiu a izbucnit în timpul nopții, un alt focar a rămas activ, iar un al treilea a evoluat favorabil, potrivit autorităților.

În provincia învecinată Zamora, incendiul care a ars aproximativ 11.000 de hectare a fost suficient de mult limitat pentru ca autoritățile să permită redeschiderea a 14 localități evacuate și să ridice restricțiile.

Incendiul de la Vall d'Uixó, din provincia Castellón, a fost stabilizat în a șaptea zi, după ce a mistuit aproape 10.000 de hectare. Toți locuitorii evacuați au primit permisiunea de a reveni în localitățile lor. Poliția a anunțat că ia în calcul ipoteza unei incendieri intenționate, după descoperirea a două focare separate.

Incendiile de amploare din regiunile centrale Madrid și Ávila, care au ars peste 70.000 de hectare, au fost stabilizate. Un alt focar, apărut în apropierea lacului de acumulare San Juan, la vest de Madrid, a fost stins vineri.

Mii de decese asociate temperaturilor ridicate

Efectele vremii extreme nu s-au limitat la distrugerile provocate de incendii.

Agenția pentru Sănătate și Siguranță Alimentară din Austria a raportat un record de 395 de decese asociate caniculei în luna iunie.

La începutul acestei săptămâni, Marea Britanie a anunțat că aproximativ 2.877 de persoane au murit din cauze legate de căldură de la începutul anului.

Franța a raportat 5.764 de decese peste nivelul mediu în intervalul 17 iunie–2 iulie, iar institutul german de sănătate RKI a estimat că 9.800 de persoane au murit anul acesta din cauza temperaturilor ridicate.