Keseri, poză recentă. Sursa foto Facebook
Din cuprinsul articolului
Marius Keseri, toboșarul trupei Direcția 5, a fost condus pe ultimul drum, astăzi, 10 octombrie, la Cimitirul Militar Ghencea 3 din București. Prieteni, colegi și fani s-au adunat pentru a-și lua rămas bun de la cel care, timp de peste trei decenii, a fost ritmul unei trupe iubite de milioane de oameni.
Marius Keseri, condus pe ultimul drum
Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, a fost văzut la ceremonia funerară alături de fiul său, Carmin. Cei doi au stat în tăcere, printre coroanele de flori aduse de prieteni și fani. Atmosfera a fost una încărcată.
Direcția 5. Sursa foto Captură video
Printre cei veniți să îi aducă un ultim omagiu s-au numărat și artiști din generații diferite, oameni care au împărțit scena cu el sau au fost inspirați de profesionalismul său.
„Era un om calm, bun, un profesionist adevărat”, a spus artista Nicoleta Nucă, care a colaborat cu Direcția 5 în mai multe proiecte.
A pierdut lupta cu cancerul
Muzicianul a murit la vârsta de 60 de ani, după o luptă lungă și dureroasă cu o boală gravă. Dispariția sa lasă în urmă o mare durere, nu doar în sufletele celor din Direcția 5, ci și în inimile tuturor celor care l-au ascultat și l-au cunoscut.
Marius Keseri, născut la 7 martie 1965, și-a dedicat viața muzicii. A început să cânte în anii ’80, perioadă în care rock-ul românesc căuta să-și facă loc într-o lume aflată în schimbare. În anii ’90, viața lui a luat o turnură decisivă – a devenit membru al trupei Direcția 5, una dintre cele mai longevive și apreciate formații pop-rock din România.
Cu o energie calmă, dar fermă, el a devenit pilonul ritmic al trupei, contribuind la piesele care au definit generații: „O fată ca ea”, „Am nevoie de tine”, „Superstar”, „Forever Love” sau „Caut altceva”. Din spatele tobelor, el era motorul care susținea melodiile de dragoste ale Direcției 5, dându-le un puls unic, ușor de recunoscut.
Fugea de lumina reflectoarelor
Timp de peste 30 de ani, Keseri a fost mai mult decât un coleg de scenă — a fost un prieten apropiat pentru Marian Ionescu, fondatorul formației, și pentru ceilalți membri. Cei din trupă îl numeau „Tete”, un apelativ care, de-a lungul anilor, a devenit sinonim cu căldura, răbdarea și pasiunea lui pentru muzică.
Spre deosebire de alți artiști, el nu a fost o prezență mediatică. Evita luminile reflectoarelor și vorbea rar despre sine. În schimb, își lăsa instrumentul să spună povestea în locul lui. Cei care l-au cunoscut îl descriu drept un om blând, modest și dedicat total artei sale.
