Zgonea: Iohannis pare că se bucură că PNL a reuşit ruperea USL. Nu a susţinut niciodată USL
- Simona Tapalag ă
- 1 martie 2014, 17:35
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, apreciază că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, prin afirmaţiile sale, demonstrează că nu a ţinut niciodată la proiectul USL.
Prin modul în care a recunoscut că nu regretă deloc ruperea USL, Klaus Iohannis demonstrează tuturor că nu a ţinut niciodată la acest proiect cu care am venit în faţa românilor. Dimpotrivă, pare chiar că se bucură ca PNL a reuşit ruperea USL, dânsul fiind un om politic care nici nu a făcut parte din USL în momentele dificile de la început", a arătat Valeriu Zgonea, prin intermediul unui comunicat.
În opinia liderului PSD, afirmaţiile lui Iohannis "trădează" faptul că liberalii au rupt USL pentru a creşte şansele lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, deşi prin menţinerea alianţei ar fi beneficiat şi de sprijinul PSD.