Zeci de violuri la o şcoală specială

Zeci de violuri la o şcoală specială

Conducerea Direcţiei de Protecţie a Copilului se plânge că nu poate înfrânge instinctul sexual al copiilor cu retard mental.

O orfană de 14 ani, elevă de la Şcoala Specială din oraşul clujean Huedin, a rămas însă rcinată în urma unui act sexual, declarat neconsimţit, desfăşurat chiar în incinta unităţii. Şcoala pentru copii cu deficienţe mentale se află chiar sub tutela Direcţiei de Protecţie a Copilului Cluj. „Numai alea mici, de 7-8 ani, mai sunt fete mari“

„Eram la club cu o colegă şi cu fratele ei, care are tot 14 ani. Apoi am mers în cameră şi a venit şi el. Prima dată o zis: vrei? Eu am refuzat. O zis şi a doua oară, dar eu i-am zis că nu am părinţi şi nu pot să fac lucruri din astea, că trebuie să am grijă de mine. Şi apoi o tras hainele de pe mine şi m-o violat. Era de faţă şi colega mea. Am zbierat că m-o durut, dar nu m-a auzit nimeni“, s-a plâns minora Livia M.

Adolescenta susţine că toate fetele din această şcoală, 40 la număr, sunt violate de cei şase colegi. „Numai alea mici, de 7-8 ani, mai sunt fete mari. Anul trecut or fost vreo cinci cazuri de fete care au rămas gravide“, a spus fata. „Trebuiau să aibă grijă de fetiţă să nu se întâmple aşa ceva“ Povestea Liviei M. a ieşit la iveală când a ajuns la Dej, la bunica ei, Florica Lăcătuş. „Mi-au adus-o vinerea trecută acasă şi mi-au zis că trebuie să îi facă buletin şi să îmi dau acordul ca să îi poată face avort. Mi-au zis că au dus-o la doctor şi că e gravidă, şi că trebuie să renunţe la copil. Nu îmi dau niciun acord, pentru că ei trebuiau să aibă grijă de fetiţă să nu se întâmple aşa ceva“, a conchis bunica. Medicul dejean Mihai Pandrea a confirmat că se impune întreruperea sarcinii. „Este regretabil ce s-a întâmplat. Am dispus o anchetă pentru a vedea unde erau supraveghetorii şi de ce nu au intervenit“, a spus, ieri, directorul şcolii, Ioan Tişe. După ce a negat că ar mai fi avut eleve însărcinate, Tişe şi-a mai adus aminte de un viol care a avut loc în apropierea şcolii.

Pe de altă parte, directorul executiv al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Cluj, Monica Filip, a declarat ieri că la şcoala din Huedin au fost raportate doar patru cazuri de fete însărcinate, în ultimii 10 ani.

„La această şcoală există câte un profesor supraveghetor la fiecare şase elevi, dar, din nefericire, fetele pot fi foarte greu supravegheate, pentru că nu se mai întorc peste noapte la centru“, a explicat Filip. Declaraţia vine în contextul în care Livia M. reclamă că a fost violată în incinta şcolii.

La celelalte trei centre mari din judeţau mai fost înregistrate două sarcini nedorite. „Nu le poţi înfrânge instinctul sexual, mai ales că sunt cu retard mental“, a explicat Filip.

Ne puteți urmări și pe Google News