Zeci de inculpați judecați, la Constanța, pentru 120 de infracțiuni de dare și luare de mită
- Feri Predescu
- 25 iulie 2017, 15:28
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a trimis, astăzi, în judecată 36 de inculpați, pentru săvârșirea unui număr total de 120 infracțiuni de luare de mită, instigare la luare de mită, dare de mită, instigare la dare de mită, trafic de influență, fals intelectual, instigare la fals intelectual și complicitate la fals intelectual.
Din probele administrate de procurori s-a probat inculpații Burlacu Ștefan Vasile și fiica acestuia, Burlacu Cecilia Ana, administrau societatea comercială FANY B S.R.L., care era autorizată, în condițiile legii, să organizeze cursuri de pregătire profesională în meseria de tehnician electromecanic. În sarcina inculpatului Burlacu Ștefan Vasile s-a reținut săvârșirea a 35 de infracțiuni, iar în sarcina inculpatei Burlacu Cecilia Anca s-a reținut săvârșirea a 14 infracțiuni.
Cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, cei doi inculpați au eliberat certificate de pregătire profesională în diverse specializări pentru care Centrul de Pregătire Profesională era autorizat să organizeze cursuri, dar și pentru specializări pentru care nu mai era autorizat sau nu fusese vreodată autorizat (tehnician electromecanic, tehnician instalator pentru construcții, tehnician în construcții și lucrări publice, ospătar, chelner, tehnician pentru mecanică pentru întreținere și reparații, lucrător la gaze, electrician etc.).
Certificatele de pregătire profesională atestau, în mod nereal, că zeci de persoane au participat la cursuri de pregătire teoretică și practică pe o perioadă de 620 ore, că au susținut examen de absolvire și, totodată, erau antedatate cu unul sau mai mulți ani vechime. În schimbul certificatelor eliberate, cei doi inculpați au solicitat și au primit diverse sume de bani, între 650 și 1500 lei per certificat.Ceilalți 34 de inculpați trimiși în judecată sunt persoane care au cumpărat astfel de certificate sau intermediari care au facilitat obținerea lor.
Procurorii au constatat că unii dintre destinatarii certificatelor le-au și utilizat, depunându-le la locurile de muncă sau chiar la alte instituții ale statului, în vederea producerii de efecte juridice, cu scopul obținerii de foloase patrimoniale necuvenite. Unele dintre certificate au ajuns și la persoane care le-au utilizat în afara țării.
Pe parcursul urmăririi penale s-a constatat că Centrul de Pregătire Profesională FANY B a eliberat certificate de pregătire profesională inclusiv pentru Pavel Constantin, trimis în judecată în dosarul „Restaurant Beirut” din Constanța, restaurant distrus prin incendiere în cursul anului 2014, soldat cu moartea violentă atrei tinere. Pavel este judecat pentru săvârșirea de infracțiuni în legătură cu lucrările efectuate la restaurant, în virtutea calificării sale.
Probatoriul a fost îngreunat de trecerea unei perioade de 7 ani până la descoperirea faptei de corupție. ertificatele de pregătire profesională au fost eliberate atât pentru meserii cu risc mai redus de producere de accidente, dar și pentru meserii cu un risc ridicat, cum ar fi electrician sau lucrător în domeniul gazelor.