Wuhanul dă cu flit coronavirusului. Distracție, înghesuială și dezmăț fără limite, fără mască!
- Andreea Vlad
- 17 august 2020, 18:54
Mii de chinezi au sfidat frica de epidemia izbucnită la Wuhan, epicentrul mondial al noului coronavirus, și au organizat un mega-festival tehno într-un parc acvatic, în acest week-end.
China, țara unde virusul Covid-19 a fost semnalat pentru prima oară la finalul anului trecut, se laudă că într-un final a reușit să controleze epidemia, cu numai câteva zeci de cazuri noi depistate zilnic semnalate în ultima perioadă, conform datelor oficiale.
Metropola Wuhan din centrul țării mare cât un continent, care a fost carantinată timp de 76 de zile, între lunile ianuarie și aprilie, și-a reluat progresiv ritmul unei vieți normale, care nu mai seamnănă deloc cu ritmul redus la minimum din perioada când a fost primul oraș al planetei închis din cauza pandemiei.
Week-end-ul acesta, Maya Beach Water Park a fost luat cu asalt de petrecăreți în costume de baie, dansând unul lângă altul pe fondul unei exuberante muzici electronice și, în mod foarte vizibil, fără urmă de mască de protecție. Ei au bravat cu inconștiență pericolul reizbucnirii unui al doilea val al pandemiei
Parcul de distracții cu temă marină s-a redeschis în luna iunie și a redus afluența publicului vizitator la jumătate din cifrele sale obișnuite, conform presei locale. De asemenea, biletul de acces s-a redus la jumătate de preț pentru femei. Mass-media chineză a relatat, preluată de agențiile internaționale, că numeroși participanți la distracție se bălăceau la grămadă într-o imensă piscină gonflabilă portocalie.
Imaginile difuzate au suscitat numeroase comentarii acerbe, chiar radicale pe rețelele sociale, având în vedere nesocotirea totală a măsurilor de protecție în această locație transformată într-un autentic paradis al divertismentului neprotejat.
„Uite așa se naște un al doilea sau un al treilea val epidemic. Este chiar inconștiență”, a scris pe contul de Twitter una dintre abonatele acestei rețele sociale. La acest moment, conform rapoartelor OMS, pandemia a ajuns la un total de aproape 22 de milioane de cazuri la nivel mondial și 773.497 de victime.
Dacă o mare parte a chinezilor continuă să își reducă deplasările la cele strict necesare și să poarte mască în public, orașul Wuhan încearcă să-și relanseze economia grav afectată de epidemia de la începutul anului. Provincia a cărei capitală este Wuhanul, Hubei, nu a mai raportat noi cazuri de contaminare din luna mai, și oferă intrare gratuită la nu mai puțin de 400 de situri turistice, relatează https://www.france24.com/fr/20200817-chine-wuhan-berceau-du-virus-prend-un-bain-de-techno.