Woods, 100 de milioane de dolari intr-un singur an
- Adam Popescu
- 29 octombrie 2007, 02:00
Celebrul jucator american de golf este sportivul cu cele mai mari venituri din istorie. Banii provin din premii si din publicitate.
La 31 de ani, Tiger Woods este o adevarata masina de facut bani. Revista „Forbes” a adunat sumele obtinute de jucatorul american de golf in decurs de un an, rezultatul fiind 100 de milioane de dolari. Publicatia mentionata a luat in considerare veniturile obtinute din premii si din contractele de publicitate in perioada iunie 2006 - iunie 2007.
Astfel, in clasamentul celor mai bine platiti sportivi din lume, ierarhie alcatuita de „Forbes”, Tiger Woods se afla pe primul loc. Urmatorii doi clasati au obtinut impreuna mai putin decat Woods. Pozitia secunda i-a revenit fostului boxer american Oscar De La Hoya (43 de milioane de dolari), ultima treapta a podiumului fiind ocupata de un alt american, jucatorul de golf Phil Mickelson (42 de milioane de dolari).
Potrivit revistei „Forbes”, Tiger Woods este primul sportiv din istorie care ajunge la cota de 100 de milioane de dolari castigati intr-un singur an! Practic, jucatorul de golf a incasat 11.415,52 de dolari pe ora.
Tiger Woods a trecut la profesionism in 1996. Talentul sau a fost remarcat insa din copilarie, cand participa la turnee pentru juniori. Nu implinise inca 13 ani, dar aparuse deja in emisiuni la posturile de televiziune ESPN, CBS, NBC si ABC.
Cele mai importante contracte de publicitate ale lui Woods sunt cele semnate cu Nike si cu Pepsi, pentru bautura Gatorade. Acordul cu firma producatoare de echipament sportiv ii aduce 25 de milioane de dolari pe an, in timp ce de la Pepsi primeste anual 20 de milioane de dolari. De-a lungul carierei, in conturile lui Tiger Woods au ajuns 650 de milioane de dolari. Potrivit unor calcule facute de „Forbes”, daca va continua in acest mod, Tiger Woods va deveni in 2010 primul sportiv care ajunge la un miliard de dolari.
Sarapova, singura femeie din clasament
Pe langa De La Hoya, intre primii zece clasati se afla si alti fosti sportivi, a caror imagine are inca un impact remarcabil asupra consumatorilor si de aceea firmele le ofera contracte de publicitate. Unul dintre ei este germanul Michael Schumacher (Formula 1), celalalt fiind americanul Michael Jordan (baschet).
Ierarhia cuprinde 25 de sportivi, ultima pozitie fiind ocupata de jucatoarea rusa de tenis Maria Sarapova, singura femeie din acest clasament, care a avut venituri in valoare de 23 de milioane de dolari.
Cel mai batran sportiv este Arnold Palmer, in varsta de 78 de ani. Considerat o legenda vie a golfului, Palmer s-a retras din activitate abia anul trecut. In 12 luni, americanul a primit 25 de milioane de dolari din contractele de sponsorizare, suma care il plaseaza pe locul 20.