Wizz Air rămâne la Arad încă o săptămână

Wizz Air rămâne la Arad încă o săptămână

Compania aeriană Wizz Air va opera de pe Aeroportul Internaţional Arad până duminică, 5 aprilie.

Conducerea aeroportului se descurcă la noul volum de muncă, iar pentru a face faţă traficului dublu de pasageri şi avioane, la lucru au fost aduşi angajaţii din libere sau din concedii. Sigurul disconfort pentru călători rămâne însă aerogara, mult prea mică. “Acum avem în medie 4 avioane pe zi, faţă de 1-2 înainte. Aerogara este proiectată se prelucreze 120 de pasageri pe oră, dar am ajuns, în aceste zile, şi la 250 de pasageri pe oră”, a declarat Dan Bălăcel, directorul aeroportului.

Cursele companiei aeriene Wizzair au fost mutate, din 18 martie, de la Timişoara la Arad, din cauza unor lucrări de reparaţii care se execută la pista aeroportului din Timişoara. Aeroportul din Arad, situat la aproximativ 50 de km de Timişoara, a avut anul trecut aproape 130.000 de pasageri, iar de aici operează în mod obişnuit Blue Air.

Ne puteți urmări și pe Google News