WikiLeaks: Vladimir Putin are "ochi de ucigaş" când se vorbeşte despre Cecenia

WikiLeaks: Vladimir Putin are "ochi de ucigaş" când se vorbeşte despre Cecenia

O notă americană din 2004, difuzată de site-ul WikiLeaks şi în care este citat comisarul european pentru Relaţii Externe de la acea vreme Chris Pattenar, arată că Vladimir Putin avea "ochi de ucigaş" când se vorbea despre Cecenia sau despre extremismul islamic.

"El pare să fie un om perfect rezonabil atunci când discută despre Orientul Mijlociu sau despre politica energetică, dar când conversaţia ajunge la Cecenia sau la extremismul islamic, ochii lui Putin devin cei ai unui ucigaş", ar fi declarat Patten, la vremea respectivă comisar european pentru Relaţii Externe. Citat într-o notă a ambasadei americane la Bruxelles, Patten ar fi făcut această remarcă la un dineu, după o reuniune UE-Rusia la Moscova, în timp ce armata rusă ducea, din 1999, o intervenţie în republica separatistă Cecenia. "Patten a spus că Putin a făcut treabă bună în Rusia, în mare parte datorită cursurilor ridicate ale petrolului, dar că are îndoieli serioase privind caracterul său", se precizează în această notă. "Avertizând că nu spune «că genele sunt determinante», Patten a trecut în revistă istoria familiei lui Putin: un bunic membru în garda lui Lenin, un tată funcţionar comunist şi Putin însuşi, care decide de la cea mai fragedă vârstă să facă o carieră în KGB", potrivit aceleiaşi surse. Putin a fost ales la preşedinţie în martie 2000, în contextul unei noi intervenţii armate în Cecenia, după primul război din 1994-1996, încheiat prin retragerea ruşilor. Notele publicate de WikiLeaks au arătat că diplomaţia americană îl considera pe actualul premier rus "masculul dominant" pe scena politică a ţării. Privirea lui Vladimir Putin a mai suscitat şi alte comentarii celebre în trecut. În 2001, preşedintele american de atunci, George W. Bush, a afirmat că i-a văzut în privire "sufletul" şi a înţeles că poate avea încredere în el. În 2008, candidatul republican la preşedinţia SUA, John McCain, a afirmat că nu a văzut în privirea lui Putin decât "cele trei litere K, G, B". 

Ne puteți urmări și pe Google News