Walesa ar pleca din Polonia

Walesa ar pleca din Polonia

Fostul președinte polonez Lech Walesa, liderul istoric al sindicatului Solidaritatea, a amenințat că va părăsi Polonia dacă autorii cărților în care este acuzat că a colaborat cu poliția politică din perioada comunistă (SB) scapă nepedepsiți de justiție.

„Este vorba despre pamflete absurde, pe care un stat demoratic nu trebuie să le tolereze”, a declarat Walesa, citat de France Presse.

Autorii a două cărţi, publicate în ultimele luni de istorici ai Institutului memoriei naţionale, care investighează crimele naziste şi comuniste, l-au acuzat pe Lech Walesa, în vârstă de 65 de ani, că a fost spionul redutabilei SB, dizolvată după înlăturarea de la putere a regimului comunist, în anul 1989. Un tribunal special l-a exonerat însă, în 2000, de acuzaţiile de colaborare cu SB.

Unul dintre istoricii Institutului, Pawel Zyzak, în vârstă de 24 de ani, i-a reproşat în plus lui Lech Walesa, tatăl a opt copii, că a avut un fiu nelegitim.

Ne puteți urmări și pe Google News