Vremea va fi în continuare foarte rece , cu vânt și ploi în majoritatea regiunilor | PROGNOZA METEO
- Doina Petrescu
- 4 mai 2016, 00:00
Înnorările vor persista şi va ploua în majoritatea zonelor. În sudul şi estul ţării, precum şi la munte, ploile se vor semnala pe arii extinse, iar în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali cantităţile de apă cumulate vor depăşi local 20-25 l/mp.
La munte, la altitudini de peste 1700 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în est şi în sudest, cu viteze de 55-65 km/h, dar şi în zona montană, unde rafalele vor depăşi 70 km/h. Temperaturile se vor încadra la nivelul întregii ţări între 6 şi 22 de grade C. În Capitală, vremea se va menţine închisă şi deosebit de rece pentru acestă dată, cu temperaturi cuprinse între 9 și 14 grade Celsius.