Potrivit ANM,  temperaturile maxime vor fi în jurul celor normale în sud şi în sud-est şi se vor situa peste cele caracteristice perioadei în restul ţării. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 14 grade Celsius pe litoral şi, atenție, 21-22 de grade în nord-est.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade, mai scăzute în depresiuni, până spre -7 grade în cele din estul Transilvaniei, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 10 grade.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în Dobrogea. Noaptea, pe arii restrânse în depresiuni și în zonele deluroase, se va produce brumă.

În Bucuresti, vremea va fi frumoasă și va continua să se încălzească uşor, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă între 1 și 3 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Potrivit acestei prognoze, de la o medie regională a valorilor maxime de 16 grade, se va ajunge la 24 de grade în 11 și 12 aprilie. Această tendință va fi asemnătoare și pentru temperaturile minime, media acestora urmând să crească de la 0 grade în dimineața zilei de 7 aprilie, până spre 6-7 grade.

Săptămâna viitoare, sunt estimate valori maxime în medie de 16…19 grade și minime de 6…8 grade.Până pe data de 12 aprilie nu se vor semnala precipitații, dar după această dată probabilitatea ploilor va fi în creștere.