Cum repercutează astăzi acest eveniment pe scena politică a Europei, mai ales în Ungaria și România, am dezbătut în compania Prof. Univ. Dr. Vasile Pușcaș, unul dintre coordonatorii volumului „Trianon, Trianon! Un secol de mitologie politică revizionistă”, lansat recent de Editura Școala Ardeleană.

Tacticile contelui Andrassy

– Florian Saiu: Credeți, stimate domnule profesor Vasile Pușcaș, că Ungaria va mai putea rupe vreodată Transilvania de România? Mai cred vecinii noștri în asemenea planuri? Dar în asemenea idei/recursuri la memorie? Sau toate acestea sunt doar veșnice prilejuri pe care politicienii de la Budapesta le folosesc în manipularea cetățenilor unguri?

– Vasile Pușcaș: Recursul la memoria istorică nu este un lucru dăunător câtă vreme se bazează pe adevăr istoric și rațiune, nu doar pe o mitologie impregnată politic. Punerea în seama Tratatului de la Trianon a unei tragedii naționale ungare a fost parte a unei construcții a imaginarului identitar legat de „Ungaria Mare”, o aspirație la care nu a mai ajuns elita politică de la Budapesta care a perfectat aranjamentele dualismului austro-ungar. Imitând aristocrația imperială habsburgică, politicienii unguri au intenționat să prelungească un comportament fals-imperial și dominator într-o Europă postbelică ce avea intenția să promoveze democrația și statul-națiune. După 1989 ați auzit frecvent lideri politici din Ungaria vorbind despre națiunea ungară transfrontalieră, ca și cum la statul ungar ar fi atașate și spații cultural-etnice maghiare aparținând teritorialității și suveranității altor state învecinate. Iar în politica externă contemporană, Ungaria pare că se inspiră din tacticile contelui Andrassy, la 1878, navigând între o Mare Putere la Vest și alta la Răsărit, sperând că dacă una dintre acestea sau ambele vor reuși să impună o restructurare a sistemului european atunci Budapesta va beneficia teritorial de pe urma unui eventual joc al compensațiilor între respectivele Puteri. Aceste opțiuni au fost tot mai evidente și după 1989, dar mai insistent după 2014, tocmai anul când Europa rememora Centenarul începerii Primului Război Mondial. Ungaria a mai rupt o parte din teritoriul transilvan al României și în 1940, într-un context european cunoscut nouă. Iar pe cine interesează percepțiile actuale și sensurile politice ale gesturilor ungare față de Tratatul de la Trianon, Transilvania și raporturile româno-ungare, recomand să citească analiza sociologului Vasile Sebastian Dâncu, din volumul pe care tocmai l-am lansat.

Dublă cetățenie

– Cât de periculoase apreciați că sunt acțiunile întreprinse de Guvernul Orbán în Transilvania și mă refer inclusiv la cele financiare, în spatele cărora apar declarații politice jignitoare, de genul: „Facem aceste eforturi pentru ca maghiarii din Transilvania să trăiască exact ca în Ungaria, nu ca în România”? Bine, nimeni nu știe despre ce sume este vorba sau dacă există aceste investiții. Mai mult decât atât, politicienii din Ungaria nu ezită să spijine pe față acțiunile reprobabile ale unor așa-ziși reprezentanți ai secuilor care se deadu la fel și fel de acte de vandalism și de profanare a unor valori culturale românești.

– Pentru răspunsul la această întrebare fac trimitere la același studiu, dar și la cel al profesorului Nicu Sava. Premierul Viktor Orban și-a realizat dezideratul de a dota maghiarii din afara Ungariei cu dublă cetățenie, prin acordarea cetățeniei ungare, iar acum vom asista probabil la tentative de edificare a unei Ungarii cu dublă statalitate (o invenție contemporană sau o reluare a raporturilor feudale de suzeranitate-vasalitate?), cea a statului ungar propriu-zis, așa cum a fost conturat de Tratatul de la Trianon, și una a politicii statului ungar-patron exercitată în teritorialitatea altor state, sub pretextul sprijinirii națiunii ungare transfrontaliere. Aici, vom constata că guvernul României a fost permisiv la astfel de acțiuni ale Budapestei așa că, probabil, la București există o înțelegere distinctă a sensului statalității moderne pe care vă mărturisec că nu am descifrat-o încă. Timpul va aduce însă în față faptele cu adevărat relevante pentru o dorită, pozitivă și sinceră relaționare româno-ungară. Ar fi absurd ca românii și maghiarii care trăiesc în zona transilvană să se urască afirmând fiecare că iubește Ardealul. Pentru că specificitatea Transilvaniei nu constă doar în geografie și teritoriu, ci mai ales în spiritul cultural creat de locuitorii acestor meleaguri, de generații de români, maghiari, sași și șvabi, evrei etc.

Pretenții sporite față de clasa politică

– Observație corectă.

– Diversitatea și conviețuirea diferitelor etnii din acest spațiu binecuvântat, comunicarea, cooperarea, iar nu separarea și confruntarea, vor da și în viitor bogăție și măreție spiritului umanist care încă este destul de puternic la oamenii din această regiune a României, în ciuda incitărilor la certuri politice care au mai fost preferate de unii și alții. În privința raporturilor minorității maghiare din România cu populația majoritară românească sunt convins că toți și-ar dori un statut cetățenesc de bună înțelegere și conviețuire, ar putea să participe la realizarea unui proiect de țară în care să-si regăsească împlinirea aspirațiilor pe termen lung. Doar că ar trebui să-și dorească așa ceva și politicienii români și maghiari din România. Așa că s-ar impune ca societatea românească să fie cu pretenții sporite față de liderii politici români și maghiari din țara noastră, să le pretindă a arăta o cultură politică mai elevată, cu adevărat modernă și democratică. Iar din București și Budapesta cred că ar fi mai util să fie transmise semnale care să sprijine o astfel de cale de evoluție.

Frica de la Versailles

– Revenind la carte, susțineți, la un momemnt dat, că teama, frica a fost principalul sentiment care a dominat atmosfera tratativelor din Palatul Trianon. Cum așa?

– Teribilele grozăvii petrecute în Primul Război Mondial au afectat foarte mult psihologia colectivă europeană. Rezumându-mă strict la întrebarea dvs. vă reamintesc faptul că frica francezilor de o refacere rapidă și un nou atac al Germaniei a determinat comportamentul liderilor politici în negocierile pentru Tratatul de la Versailles și a influențat mult și spiritul negocierilor celorlalte tratate de pace. Britanicilor le-a fost teamă de o ascensiune a S.U.A. în politica internațională, văzându-și primejduite aspirațiile de dominare a jocurilor echilibrului de putere pe care intenționau să-l continue. Politicienilor americani le-a fost frică să se angajeze în politica europeană etc. Și liderii României s-au aflat sub spectrul atacurilor bolșevice din Est și chiar din Ungaria, la care se adăuga atitudinea șovăitoare și neclară a Puterilor Aliate față de Rusia Sovietică. La astfel de frici m-am referit, pentru a sublinia faptul că la „masa verde” a Conferinței de Pace de la Paris (1919-1920) atmosfera negocierilor nu a fost relaxată, ci destul de încordată, idiosincraziile liderilor politici și negociatorilor lăsând puternice amprente asupra negocierilor de pace. Și că raportarea noastră în termeni ideali la rezultatele înfățișate de acest areopag internațional nu este chiar adecvată redării adevărului istoric.

România, defavorizată

– Dar ce decizii au nemulțumit România la semnarea Tratatului de la Trianon, dincolo de tratamentul condamnabil aplicat de Cei Mari?

– Și România a avut numeroase și justificate nemulțumiri față de clauzele Tratatului de la Trianon, dar și față de celelalte tratate convenite în același cadru al Conferinței de Pace de la Paris. A existat o înfruntare a Delelgației României pe tema trasării frontierei româno-sârbe în regiunea Banatului, până la urmă fiind decisă o soluție considerată nefavorabilă României. În privința tratamentului minorităților a fost preluată formula Tratatului de la Saint-Germain, care avea o tentă discriminatorie pentru statele din Europa Centrală. Chestiunea reparațiilor financiare a fost un alt subiect care a generat proteste ale Delegației României. Și aș putea să continui și cu alte aspecte, unele de detaliu tehnic, dar care au defavorizat România. Cu toate acestea, odată semnat și ratificat Tratatul de la Trianon, dar și celelalte tratate, guvernele României s-au străduit să le respecte cât mai scrupulos, iar nemulțumirilor să le găsească soluții negociate în cadrul creat de Societatea Națiunilor.

Viktor Orbán, Miklos Horthy, Ludovic Orban

– Ultima întrebare: Ce i-ați spune premierului Viktor Orbán dacă ați avea ocazia să-i vorbiți câteva minute între patru ochi? Dar premierului Ludovic Orban?

– Sincer, chiar dacă i-aș întâlni pe cei doi premieri Orban (al Ungariei și al României) nu aș dori să le adresez nici măcar o propoziție. De ce? Pentru că sunt convins că ar fi vorbe-n vânt. Dar ca să nu ziceți că vă ocolesc provocarea, v-aș propune ca dacă dvs. veți avea ocazia să-i întâlniți, întrebați-i următoarele: Dl. Viktor Orban conștientizează faptul că tot mai multe analize politice susțin că regimul său politic se aseamănă izbitor cu regimul lui Miklos Horthy? Dacă da, cum poate să explice și cât de confortabil, intelectual și politic, se simte? Dl.Ludovic Orban este invidios pe rezultatele arătate de colegul lui din Ungaria și simte tentația de a-i urma exemplul? Nu se gândesc cei doi premieri Orban, așa, câteodată, să lase Tratatul de la Trianon în istorie și să construiască o paradigmă cu adevărat europeană și stabilă a relațiilor bilaterale, conform sensurilor actuale ale europenității, și o nouă realitate regională care să intre senin în cărțile de istorie? Mi-ar plăcea să asist la o dezbatere pe această temă a d-lui Viktor Orban cu cetățeni români (nu doar etnici maghiari sau oengiști angajați) și, desigur, a d-lui Ludovic Orban cu cercuri intelectuale și de afaceri din Budapesta. Și m-aș bucura dacă le-ați recomanda, cu tot respectul pentru demnitățile pe care dumnealor le dețin acum, să citească volumul Trianon,Trianon!, recent publicat la Editura Școala Ardeleană.

Aceasta a fost partea a doua a interviului cu Prof. Univ. Dr. Vasile Pușcaș.

Trianon, Trianon!

Editura Școala Ardeleană continuă Seria Centenar cu o nouă carte publicată în Colecția Istorie contemporană: „Trianon, Trianon! Un secol de mitologie politică revizionistă”.

Coordonatori: Vasile Pușcaș, Ionel N. Sava. Autori: Florin Abraham, Vasile Sebastian Dâncu, Codruța-Ștefania Jucan-Popovici, Dumitru Preda, Vasile Pușcaș, Mariana-Narcisa Radu, Gabriel-Virgil Rusu, Tudor Salanțiu, Ionel N. Sava, Șerban Turcuș, Veronica Turcuș, Vasile Vesa.

Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române și a Fundației Transilvania Leaders. Concept grafic: Ciprian Butnaru.

Volumul este disponibil pentru comenzi online atât în format tipărit (aici), cât și sub formă de eBook (aici).