Vladimir Putin a declarat deschise Jocurile Paralimpice de la Soci

Vladimir Putin a declarat deschise Jocurile Paralimpice de la Soci

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat deschise, vineri 7 martie, Jocurile Paralimpice de iarnă de la Soci.

”Declar deschise Jocurile Paralimpice”, a afirmat Putin, în picioare, pe stadionul Fişt, după defilarea sportivilor cu handicap şi a membrilor delegaţiilor prezente la competiţie, transmite AFP citat de Agerpres.

Peste 500 de sportivi cu dizabilităţi participă, începând de vineri, la cea de-a XI-a ediţie a Jocurilor Paralimpice de iarnă de la Soci, care se vor încheia pe 16 martie.

Ceremonia de deschidere are loc pe Stadionul Fişt din Parcul Olimpic, cu participarea a 547 de sportivi din 45 de ţări.

Ne puteți urmări și pe Google News

România este prezentă la Jocurile Paralimpice de la Soci cu o singură sportivă, Laura Văleanu (24 ani), care va lua startul în probele de slalom şi slalom uriaş din cadrul concursului de schi alpin.

Înaintea ceremoniei de deschidere, preşedintele Vladimir Putin a declarat că speră ca Jocurile Paralimpice de la Soci să contribuie la ''calmarea tensiunilor'' provocate de criza dintre Ucraina şi Rusia.

Cu câteva ore înaintea ceremoniei de deschidere de vineri seară, echipa ucraineană de la Soci a anunţat că nu va boicota Jocurile, însă şi-a exprimat clar dezaprobarea în privinţa situaţiei din Crimeea.

Numeroase ţări, între care Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite, au decis să nu trimită delegaţii oficiale la ceremonia de deschidere, în semn de protest faţă de prezenţa militară rusă în Ucraina. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • Crin Antonescu, pentru EvZ, după ce PDL a anunțat că va depune o moțiune de cenzură: "Vom decide dacă facem noi, PNL, moțiune de cenzură sau nu"
  • TREI ESCROCI au vândut trei MUNȚI cu 3,5 milioane de euro
  • Detaliile eşecului Hidroelectrica în faţa „băieţilor deştepţi”

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • "N-am mai întâlnit asemenea nesimţire!", a izbucnit un judecător, după ce o tânără şi-a reclamat părinţii în justiţie | GALERIE FOTO / VIDEO
  • Carnavalul de la Rio în imagini. Costume minuscule și care grandioase | GALERIE FOTO
  • TUPEU: "SĂRACI” în LUX. PALATE ţigăneşti de milioane de euro în care trăiesc ”CERȘETORI” | GALERIE FOTO