Numarul 1 mondial spera sa cucereasca, in sfarsit, titlul la Roland Garros, singurul trofeu de Grand Slam care ii lipseste din palmares si care, in ultimii doi ani, a fost adjudecat de marele sau rival, spaniolul Rafael Nadal.
Desi astazi, la startul turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea concurs de Grand Slam al sezonului, se vor afla cei mai buni 128 de tenismeni din lume, doar doi sunt creditati cu sanse mari la cucerirea trofeului. Toata planeta asteapta reeditarea finalei de anul trecut, intre spaniolul Rafael Nadal, campionul ultimelor doua editii, si elvetianul Roger Federer, numarul 1 mondial, cel care ravneste de ani buni sa triumfe la Roland Garros.
Nadal joaca pe suprafata sa preferata, zgura, incercand sa-si apere singurul trofeu de Grand Slam din palmares si, totodata, sa se apropie de recordul suedezului Bjorn Borg, patru titluri consecutive la Paris. Pentru Federer, provocarea si, in acelasi timp, motivatia sunt mult mai mari, el fiind la un pas sa intre in legenda daca isi va adjudeca „trofeul Muschetarilor”. Internationalele Frantei de la Roland Garros vor fi transmise in direct, incepand de astazi, de Eurosport.
Singura piedica, Nadal
Pana saptamana trecuta, liderul ATP nu castigase niciodata pe zgura in fata lui „Rafa” Nadal. Federer a facut-o insa in finala turneului de la Hamburg, reusind sa spulbere mitul invincibilitatii ibericului pe aceasta suprafata, pe care Nadal era neinvins de 81 de meciuri. Pana acum, doar doi mari campioni au cucerit toate cele patru concursuri de Grand Slam la rand: americanul Don Budge si australianul Rod Laver.
Federer, care si-a adjudecat sase dintre ultimele sapte turnee de Mare Slem, viseaza si el la o asemenea performanta. „Victoria la Paris m-ar pune intr-o noua postura, aceea de a intra in legenda. In zilele noastre, daca nu castigi toate cele patru mari turnee, oamenii considera ca n-ai facut nimic”, a declarat Federer.
DEBUT
Raluca Olaru, la primul Grand Slam
In competitia feminina, mare favorita este belgianca Justine Henin, detinatoarea trofeului, urmata in topul preferintelor specialistilor de americanca Serena Williams. Doua mari absente notabile au dezechilibrat tabloul de simplu: Kim Clijsters (Belgia), care si-a anuntat retragerea din tenis la doar 24 de ani, si Martina Hingis (Elvetia), accidentata.
Romania va avea doua reprezentante in concursul feminin de simplu: Edina Gallovits, direct calificata, si Raluca Olaru, jucatoare venita din calificari. In primul tur, Gallovits o va infrunta pe Vasilisa Bardina (Rusia).
Aflata la prima participare la un turneu de Grand Slam, Raluca Olaru (18 ani), finalista la Roland Garros pe vremea junioratului, nu si-a aflat inca adversara. Pentru prima oara in istoria acestui prestigios turneu, premiile din concursul feminin vor fi egale cu cele din intrecerea baietilor, campionii de anul acesta urmand sa incaseze cate un milion de euro.