Virusul ucigaș, ca un balaur cu șapte capete. O nouă provocare pentru medicii români

Virusul ucigaș, ca un balaur cu șapte capete. O nouă provocare pentru medicii români

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunțat, azi, că 751 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, în ultimele 24 de ore, la testul cu noul coronavirus.

În acest context, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, în acest moment, mai multe cazuri de reinfectare sunt studiate de specialişti.

„Se discută la nivelul grupurilor ştiinţifice reinfectări în contextul unor posibile tulpini noi apărute. Sunt câteva cazuri care au fost declarate, dar în acest moment le studiem", a spus ministrul Nelu Tătaru, aflat în vizită în judeţul Prahova, la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde sunt probleme cu supraaglomerarea, în condițiile în care și personalul este insuficient.

Nelu Tătaru a mai declarat că România se află acum în cea de-a doua fază a primului val pandemic, pe un platou care speră să poată fi menţinut în condiţiile în care luna septembrie va fi una aglomerată şi grea, din cauza începerii anului şcolar, a alegerilor, dar şi a reîntoarcerii românilor din concedii.

„Suntem în cea de-a doua fază a primului val pandemic. Suntem pe acel platou pe care sper să îl menţinem în contextul unei luni septembrie destul de aglomerate şi cu o creştere pe care preconizăm sperăm noi mică a numărului de cazuri de la o zi la alta. Ne pregătim pentru o lună destul de grea atât pentru cei care gestionăm , cât şi pentru cei care vor contribui la menţinerea unei stări sau a unei situaţii pe care să o putem controla", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Pandemia în România

Până astăzi, 3 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 91.256 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

39.275 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.619 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.365 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 751 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 3.765 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 02.09.2020 (10:00) – 03.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (27 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.288. Dintre acestea, 503 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.876.063 de teste. Dintre acestea 23.973 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.760 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.213 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 2 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 3 septembrie.

Pe teritoriul României, 9.655 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.988 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.217 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

 

Ne puteți urmări și pe Google News