VIOLENȚE LA HONG KONG. Manifestanții încearcă să se regrupeze după demontarea unei tabere

VIOLENȚE LA HONG KONG. Manifestanții încearcă să se regrupeze după demontarea unei tabere

Noi ciocniri au izbucnit vineri seara în Hong Kong, după ce manifestanți pro-democrație au încercat să ocupe, din nou, o tabără din cartierul foarte populat Mong Kok, demontată parțial în zori de poliție.

Poliția a recurs la gaz iritant și bastoane pentru a respinge mulțimea de protestatari care se îndrepta spre cartier după serviciu sau cursuri.

Sute de manifestanți au încercat să spargă rândurile poliției, apărându-se cu umbrele. O parte din ei au strigat insulte și au scandat „Eliberați drumul!'” Stația de metrou din apropiere a fost închisă de autorități, scriu agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

Evoluțiile din Hong Kong ilustrează dilema cu care se confruntă poliția, în încercarea de a menține ordinea, fără a-i incita totodată pe protestatarii care și-au instalat în ultimele trei săptămâni trei tabere în zone-cheie din metropola ce formează o regiune administrativă specială a Chinei. În momentul de vârf al protestelor, circa 100.000 de oameni au ieșit în stradă.

În august a.c., Beijingul le-a oferit locuitorilor Hong Kong-ului posibilitatea de a vota pentru un lider propriu în 2017, dar cu condiția ca acesta să fie ales din doi-trei candidați care să primească în prealabil avizul unui 'comitet de nominalizare', ceea ce i-a nemulțumit pe protestatari, menționează Reuters.

În prima parte a săptămânii, poliția a demolat baricadele instalate de manifestanți pe o șosea către cartierul de afaceri Central din Hong Kong, dar circa 1000 de protestatari au continuat să ocupe, sub o mare de corturi și umbrele, șoseaua cu opt benzi de pe Hong Kong Island. Manifestanții rezistă și în tabăra instalată în cartierul comercial din Causeway Bay, tot pe Hong Kong Island.

Șeful executivului regional Leung Chun-ying a afirmat că sunt 'șanse zero' ca Beijingul să cedeze în fața cererilor protestatarilor — opinie împărtășită de altfel de numeroși observatori și localnici — și a refuzat să demisioneze, propunând pentru săptămâna viitoare discuții cu liderii studenților, principalii organizatori ai protestelor.

Asociația băncilor din Hong Kong a făcut apel vineri la încetarea protestelor, pentru ca Hong Kong-ul să-și păstreze competitivitatea și încrederea investitorilor.