Aflată din 2003 în coproprietatea oenologului român Radu Jorj, podgoria Vignoble Bourg Royal din Charlesbourg - Québec deţine mai multe reţete şi tehnologii originale, oferind o paletă de peste 12 vinuri (alb, roşu, porto) şi mai multe tipuri de cidru/cidru de gheaţă şi de oţeturi. Aflat aproape de vârsta pensionarii, Radu Jorj şi-ar dori să aibe un succesor căriua să-i predea ştafeta afacerii sale, precum şi experienţa acumulată pe parcursul anilor de cercetare în acest domeniu. În mod special, ar dori să transfere cunoştinţele sale unei persoane din România, dispus să fabrice, în premieră naţională, cidru de gheaţă pentru piaţa românească.
"Vignoble Bourg Royal din Charlesbourg - Québec" a pus în vânzare un vin unic şi original, sub numele "Québec 400", dedicat celor 400 de ani de existenţă pe care oraşul Quebec îi aniversează. Vinul "Québec 400" este un vin rosu, sec, elaborat dintr-un amestec special de struguri din Québec şi învechit în butoaie de stejar din România. Vignoble Bourg Royal este cea mai veche podgorie din Quebec. A fost fondată în urmă cu 28 de ani de o echipă coordonată de M. Gilles Rondeau, colaborator şi asistent al profesorului J.O.Vandal. Acesta din urmă este creatorul primelor sortimente de viţă de vie adaptate climatului din Quebec, după aproximativ 15.000 de încrucişări succesive.
Aflată din 2003 în coproprietatea oenologului român Radu Jorj, podgoria deţine mai multe reţete şi tehnologii originale, oferind o paletă de peste 12 vinuri (alb, roşu, porto) şi mai multe tipuri de cidru/cidru de gheaţă şi de oţeturi.
În decursul anilor, podgoria a obţinut mai multe premii: - "La Coupe d'argent-la Coupe des nations 2003", pentru vinul Larme Rosé - "La Sélection mondiale 2002" pentru cidrul de gheaţă "L'Esprit du Nord" - Mai multe premii pentru antreprenoriat şi dezvoltarea întreprinderii, acordate de organisme precum Camera de comerţ din Quebec sau "Société d’alcool de Québec" (SAQ).
Compania are incluse în profil şi activităţi de consultanţă şi cercetare ştiinţifică. De succes pentru cei care ştiu să aprecieze calitatea, originalitatea şi noutatea, podgoria oferă şi produse ca "L’Àme de Dracula", vin de gheaţă din struguri sau din canneberge (cranberry), cidrul "Le charmeur", noutate mondială, fabricat din mere şi canneberge, vinul fortificat "L’Audacieux", de tip porto roşu sau alb, fabricat după o metodă absolut originală sau oţetul balsamic din canneberge, o altă noutate modială.
O particularitate specială a produselor "Vignoble Bourg Royal" este că nu conţin agenţi de conservare adăugaţi. Calitatea şi faptul că produsele se distanţează de cele convenţionale devine uneori un impediment în punerea în vânzare, îndeosebi prin sistemul "centralizat" al Quebec-ului, reprezentat de monopolul de stat SAQ–"Societé d’acool de Québec". Din acest motiv, podgoria foloseşte prioritar canalele directe de distribuţie.
"Vinurile produse de noi sunt 100% din Quebec, elaborate însă, după obiceiuri româneşti", declara românul pentru publicaţia "Le journal de Quebec". "După ce bei din vinurile noastre, chiar şi o cantitate mai mare, nu vei avea niciodată dureri de cap sau de stomac, doar pofta de a gusta din nou", a mai continuat Radu Jorj.
Vinul Québec 400 este în vânzare exclusivă la Vignoble Bourg Royal-Charlesbourg, QC. Site-ul podgoriei Vignoble Bourg Royal din Charlesbourg - Québec poate fi accesat aici