Preţurile la ţigări vor creşte, nu se va mai fuma în restaurante şi parcuri, pictogramele vor acoperi ambele părţi ale pachetelor de ţigări, care vor fi uniforme.
Fumătorii români trebuie să se aştepte în următoarea perioadă la creşteri de preţuri, limitarea spaţiilor unde se fumează şi pictograme cu impact mai puternic asupra psihicului lor. Declaraţiile au fost făcute de experţi români în renunţarea la fumat la Seminarul pentru Controlul Tutunului, manifestare a Organizaţiei Mondială a Sănătăţii desfăşurată la Bucureşti, unde au participat reprezentanţi din întreaga lume.
România este una dintre cele 176 de ţări care au ratificat convenţia-cadru pentru controlul tutunului şi s-a obligat printre altele să interzică sponsorizările de orice fel din partea companiilor din industria tutunului ca şi reclamele la ţigări.
Pachete similare pentru toate brandurile
Oficialii susţin că pentru a combate fumatul nu sunt suficiente campaniile de informare sau creşterea preţurilor, interzicerea publicităţii sau oferirea de tratament celor care vor să renunţe.
„Pentru a avea un real succes e nevoie ca măsurile implementate să fie luate în grup, legile aprobate să fie clar definite, pentru că un control al tutunului presupune mai multe etape”, explică Magdalena Ciobanu, coordonator al Centrului pentru Renunţarea la Fumat din cadrul Institului „Marius Nasta” din Bucureşti.
În România există deja legi care reglementează problema tutunului, însă noul tratat aduce reglementări mai stricte. Printre măsurile prioritare care vor fi luate se numără introducerea pachetelor generice.
„Potrivit articolului 11 din Tratatul pentru Controlul Tutunului vor fi introduse pachete de ţigări standardizate pentru toate tipurile de produse din tutun. Toate pachetele o să fie la fel, iar ambele feţe ale pachetelor vor fi umplute în proporţie de 80% de pictograme”, explică Cornel Loghin, director de politică şi strategii la European Network for Smoking and Tobacco Prevention.
Fumatul interzis în toate restaurantele
„Trebuie restricţionat fumatul 100%, fără excepţii, pentru că aceste excepţii sunt porţi deschise către încălcarea legii. Fumul nu e ceva ce poate fi ţinut închis într-o cameră, iar măsurile de ventilaţie nu s-au dovedit a fi eficiente”, adaugă Cornel Loghin.
O altă măsură menţionată în tratat se referă la creşterea preţurilor. Dacă în prezent este interzisă sponsorizarea sau donaţiile pentru evenimentele care se adresează copiilor sub 18 ani, pe viitor se va interzice orice tip de sponsorizare din partea companiilor din industria tutunului.
ÎN ROMÂNIA
Scăderi timide la număr de fumători
În România, numărul fumătorilor a scăzut uşor în ultimii ani de la o medie de 30,9% în 2008 (date prezentate şi în tabelul alăturat) la 25% în acest an. În ciuda acestei scăderi, avem mai multe adolescente cu acest viciu şi mai mulţi fumători ocazionali.
Timid, a crescut şi numărul celor care cer ajutor medical pentru renunţarea la fumat. Spre exemplu, în primul trimestru al acestui an, peste 12.000 de persoane s-au adresat cabinetelor de consiliere din programul „Stop fumat”.
- Lista specialiştilor care oferă consiliere pentru a putea scăpa de acest viciu o găsiţi pe adresa www.stopfumat.eu.
- Relaţii suplimentare puteţi obţine şi la numărul gratuit 08008 stopfumat.